Ce bine ca esti: NICHITA STANESCU, cel nascut pe 31 martie (VIDEO)

In aceasta perioada in care suntem bombardati de stiri despre coronavirus, va propunem sa evadam putin si ne amintim ca intr-o zi de 31 martie, in urma cu 87 de ani, se nastea unul dintre cei mai mari poeti romani: Nichita Stanescu.

In jurul operei si personalitatii lui Nichita Stanescu s-au creat mituri si s-au dat batalii. Poet de anvergura europeana, poate cel mai de seama din vremea vietii sale, activ literar mai bine de un sfert din veacul trecut, el a dat tiparului intr-un interval relativ scurt de timp (din primavara lui 1957 pana in iarna lui 1983) o opera care a marcat hotarator traiectoria literaturii romane postbelice. Autor a 16 volume de versuri, 4 antologii de autor, 2 culegeri de eseuri si proza poematica si al multor altor texte si poezii publicate in periodice ori risipite pe la prieteni, Nichita Stanescu a scris de-a lungul timpului o singura si unica Mare Carte pe care ar fi vrut-o cat mai ‘impersonala’: Cronica in poeme a propriei sale existente. Asumata ca destin, viata sa va fi ‘contemplata din afara ei’ prin actul poetic, intr-o perpetua tensiune intre ‘intamplarile exaltate’ liric, ‘rupturile’ existentiale si cautarea sensurilor lor” – arata criticul literar Alexandru Condeescu in studiul introductiv la volumul “Nichita Stanescu. Opera Magna” (vol I, 1953-1965, Editura Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti, 2004).
Iata una dintre cele mai frumoase si cunoscute poezii ale sale – detalii biografice dupa video.

Ce bine ca esti
E o intamplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decat mine, decat oasele mele,
pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece in delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, in sus, si izbeste-mi
tampla de stele, pana cand
lumea mea prelunga si in nesfarsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curand.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamant,
una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt.

Poetul Nichita Stanescu s-a nascut la 31 martie 1933, la Ploiesti. Tatal sau, Nicolae Stanescu, era comerciant, iar mama, Tatiana (n. Cereaciukin), provenea dintr-o familie nobila ruseasca refugiata in Romania in 1917, potrivit ”Dictionarului scriitorilor romani” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi si Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucuresti, 2002).
A urmat cursurile scolii primare, intre 1940 si 1944, la Ploiesti (primele doua clase) si, dupa evacuarea orasului din cauza razboiului, la Busteni si, in refugiu, la Valenii de Munte, iar apoi, intre 1944 si 1952, cursurile Liceului ”Sf. Petru si Pavel” din Ploiesti (numit ulterior Liceul ”I.L. Caragiale”).

Intre 1952-1957 urmeaza cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti. Ii are ca profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Al. Graur, iar printre colegi pe Matei Calinescu si pe Eugen Simion, care ii fusese si coleg de liceu, se arata in ”Dictionarul general al literaturii romane”, aparut sub egida Academiei Romane, la Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2007).

A fost corector, in perioada 1957-1960, apoi redactor, pana in 1968, la revista ”Gazeta literara”, in 1969 a fost numit redactor-sef adjunct la revista ”Luceafarul”, iar intre anii 1970-1973 a fost redactor-sef adjunct la revista ”Romania literara”. Avea sa colaboreze, ulterior, si la alte reviste: ”Viata romaneasca”, ”Orizont”, ”Arges”, ”Romania literara’‘.

Nichita Stanescu a debutat in revista ”Tribuna”, la 17 martie 1957, cu poeziile ”Au fost oameni multi…”, ”La lemne, Pamant!”, sub titlul generic ”1907”. Versurile fusesera recomandate de Dumitru Micu, asistent universitar si critic literar. La 21 martie 1957 a publicat poemul ”1907” in ”Gazeta literara”, condusa atunci de Zaharia Stancu. Debuteaza editorial in 1959, in volumul colectiv ”Sub semnul revolutiei: 30 de tineri poeti”, cu o prefata de Mihai Gafita, iar individual cu ”Sensul iubirii”, carte aparuta in 1960, ”primita bine de criticii tineri, care au sentimentul ca se intoarce o pagina noua in poezia romaneasca” (”Dictionarul general al literaturii romane”).

Au urmat volumele: ”O viziune a sentimentelor” (1964), ”Dreptul la timp” (1965), ”11 elegii” (1966), ”Rosu vertical” (1967), ”Oul si sfera” (1967), ”Alfa” (1967), ”Laus Ptolemaei” (1968), ”Necuvintele” (1969), ”Un pamant numit Romania” (1969), ”In dulcele stil clasic” (1970), ”Poezii” (antologie, 1970), ”Belgradul in cinci prieteni” (1972), ”Maretia frigului” (1972), ”Clar de inima” (antologie, 1973), ”Starea poeziei” (1975), ”Epica Magna” (1978), ”Operele imperfecte” (1979), ”Noduri si semne” (1982), ”Oase plangand” (1982). Dintre celelalte volume ale lui Nichita Stanescu mai amintim: ”Cartea de recitire” (volum de proza si evocari, 1972), ”Respirari” (culegere de publicistica si proza eseistica, 1982).

In anul 1982 ii dicteaza lui Aurelian Titu Dumitrescu paginile care vor alcatui volumul ”Antimetafizica’‘ (aparut postum, in 1985). In iunie 1983 incheie volumul de versuri intitulat ”Scrisori” (titlul initial ”Scrisori catre Utopia”), cuprinzand 21 de poeme-scrisori, o inchidere simbolica a cercului deschis cu ”11 elegii”. Cateva fusesera publicate, in primavara, in ”Romania literara” si in ”Luceafarul”, dupa cum se aminteste in ”Dictionarul general al literaturii romane”.

Debutand intr-o istorie dominata de un regim politic totalitar, Nichita Stanescu a reusit sa isi impuna, in cele din urma, temele si stilul, fugind de schemele poeziei ”angajate’‘. A facut cateva concesii la debut, pentru a-si vedea poemele tiparite. Personalitate puternica, s-a impus repede ca sef al generatiei ’60 si a reusit sa traga dupa el un numar mare de scriitori tineri care, in doua decenii, au schimbat fata literaturii romane. A recuperat modelele modernitatii, reprimate de ideologii realismului socialist, le-a reformulat si le-a introdus intr-o noua sinteza lirica. Nu a fost singurul care a facut aceasta operatie de reabilitare a modernitatii, dar este cel care da un sens programatic si stralucitor acestui fenomen” – ”Dictionarul general al literaturii romane”.

In martie 1965 este ales membru in Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Pasionat de numismatica, s-a inscris, in 1975, in Societatea de Numismatica din Romania.

Pentru creatiile sale a obtinut, de-a lungul anilor, numeroase premii: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul ”O viziune a sentimentelor” (1965), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ”Necuvintele” (1970), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ”Cartea de recitire” (1973), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul ”Starea poeziei” (1976), Premiul ”Mihai Eminescu” al Academiei Romane pentru ”Epica magna” (1980).

In 1975 i se acorda Premiul International ”Gottfried von Herder’‘, diploma fiindu-i inmanata in mai 1976. In 1979 este nominalizat de Academia Suedeza pentru candidatura la Premiul Nobel pentru Literatura, alaturi de Odysseas Elytis, Max Frisch, Jorge Luis Borges, Leopold Sedar Senghor (laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis).

In 1981 a fost distins cu Medalia ”Meritul Cultural”, clasa a II-a, iar in 1982 i-a fost acordat Marele Premiu ”Cununa de Aur” in cadrul festivalului ”Serile de Poezie de la Struga” (Iugoslavia).

Grav bolnav, Nichita Stanescu s-a stins din viata la 13 decembrie 1983, la Bucuresti. A fost inmormantat la Cimitirul Bellu.

La 3 iulie 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Romane.

O editie selectiva ‘‘Ordinea Cuvintelor”, cu o prefata si o cronologie semnate de criticul literar Alexandru Condeescu, a aparut la Editura Cartea Romaneasca in anul 1985. In 1999, respectiv 2000, au aparut la Editura Humanitas doua volume ”Nichita Stanescu. Opera Poetica”, editie ingrijita de Alexandru Condeescu. De asemenea, Editura Univers Enciclopedic a editat, sub egida Academiei Romane, o ampla editie critica in cinci volume (poezie si proza) a operelor lui Nichita Stanescu (2002-2005).
La 28 martie 2005 Editura Muzeul Literaturii Romane a lansat doua volume ”Nichita Stanescu. Opera Magna”, primele doua volume din editia integrala, cronologica, ingrijita de criticul literar Alexandru Condeescu.

Fiecare carte a lui Nichita Stanescu a insemnat in viata deceniilor sapte si opt un eveniment, in jurul lor dandu-se o adevarata ‘batalie a (neo)modernitatii’. Cateva au devenit si date de referinta in istoria literaturii romane postbelice. Prima este aparitia, in 1960, a volumului ‘Sensul iubirii’. Ea marcheaza editorial inceputul ‘dezghetului dogmatic’. Trecusera trei ani de la debutul absolut al autorului si patru ani de la moartea lui Nicolae Labis. Sunt anii unei lente consolidari a pozitiilor greu cucerite de avangarda miscarii de recuperare a marii poezii romanesti.(…)’‘ – arata Alexandru Condeescu in studiul introductiv la volumul ”Nichita Stanescu. Opera Magna” (vol I, 1953-1965, Editura Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti,
2004).
In perioada 29-31 martie 2018 a avut loc la Ploiesti cea de-a XXX-a editie a Festivalului de poezie “Nichita Stanescu”.
Sursa: Agerpres

Despre ZigZag Roman-Canadian

Poate te intereseaza

(Video) QUARANTINE VISION 2020 in loc de Eurovision, propune o trupa din Rusia

Pasionatii concursului Eurovision, a carui editie de anul acesta a fost anulata din cauza pandemiei …