marți, martie 19, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăRomâniaAcordul Canada - UE, care ridica obligativitatea vizelor pentru romani, supus spre...

Acordul Canada – UE, care ridica obligativitatea vizelor pentru romani, supus spre ratificarea Parlamentului de la Bucuresti

Foto: cic.gc.ca

.

Acordului Economic si Comercial (CETA) intre Canada si Uniunea Europeana, dar si intre Uniunea Europeana si statele componente, a fost astazi trimis spre ratificarea Parlamentului Romaniei, procedura declansata prin decretul semnat de presedintele Klaus Iohannis.

Aprobat in Parlamentul European in data de 5 februarie 2017, conform procedurilor CETA trebuie ratificat de Parlamentul fiecarei tari membra UE. Intrucit aceasta procedura presupune destul timp, conventia dintre Canada si Uniunea Europeana a fost de a se gasi o „scurtatura” si astfel unele prevederi au intrat deja in vigoare (partial)  de la 1 mai 2017 – cum este aceea conform careia de la aceasta data NU au mai avut nevoie de viza romanii (si cetatenii R. Moldova care au pasaport romanesc) care au deja o viza canadiana temporara obtinuta in ultimii 10 ani sau care detin in prezent o viza valida pentru SUA.

  • Motivarea este ca aceste categorii de persoane au mai trebuit fi supuse verificarilor si de la data mentionata pot VIZITA sau TRANZITA Canada doar pe baza Electronic Travel Authorization (eTA,  Autorizatia Electronica de Calatorie), in loc de viza, arata Razvan Dupleac, consilier in emigratie in Canada, membru al ICCRC/CRCIC – Immigration Consultants of Canada Regulatory Council/Conseil de Reglementation des Consultants en Immigration du Canada (ICCRC/CRCIC), precum si consultant recunoscut de Ministere de l’Immigration du Quebec.

Prevederile care intra in vigoare de la 1 decembrie 2017

Incepind cu aceasta data, in baza CETA beneficiaza de masura eliminarii obligativitatii vizei TOTI romanii (deci si cei din R. Moldova care au pasaport romanesc), dar TREBUIE sa SOLICITE eTA.

Asadar, atentie: Referitor la emigrare, dreptul de munca sau de studii in Canada, RAMIN in vigoare reglementarile de pina acum din domeniul imigratiei! Repetam, ridicarea vizelor nu se refera decit la dreptul de a VIZITA sau TRANZITA Canada.

Ce este eTA

Electronic Travel Authorization (eTA, Autorizatia Electronica de Calatorie ) este un sistem de verificare a persoanelor care vor sa intre in Canada pe calea aerului, verificarea facindu-se inainte de imbarcarea in avion. Deci, eTA NU se aplica si celor care traverseaza frontiera terestra sau maritima.

  • eTA NU se va solicita cetatenilor americani, chiar daca vor intra in Canada pe calea aerului, nici strainilor care au o deja o viza valida pentru Canada.
  • Programul eTA este similar celui din SUA, denumit Electronic System for Travel Authorization (ESTA), atit Canada cit si Statele Unite aplicind aceleasi metode pentru a filtra calatorii din afara perimetrului nord-american.

Turistii din categoriile mentionate vor trebui ca, inainte de a cumpara biletul de avion pentru a veni in Canada, sa solicite eTA completind un formular online. In cea mai mare parte a cazurilor, cererile vor fi aprobate electronic in scurt timp, poate chiar in citeva minute.

  • In unele cazuri particulare, autoritatile canadiene pot solicita prezentarea (tot online) a unor documente aditionale.

Cum se obtine eTA?

De eTA au nevoie toate persoanele, indiferent de virsta – deci inclusiv batrinii si copiii, iar aplicatia se face individual pentru fiecare persoana in parte. De exemplu, pentru o familie de 3 persoane va fi nevoie de 3 aplicatii.

Pentru obtinerea eTA este nevoie de pasaportul valid, o carte de credit si cont email. Cei care vor sa intre in Canada trebuie sa completeze formularul eTA de pe site-ul Guvernului federal, printre informatiile solicitate fiind: nume si prenume, data si locul nasterii, sexul, nationalitatea, adresa actuala, seria pasaportului, stare civila etc.

Costul aplicatiei pentru eTA (plata se face numai cu cartea de credit) este de 7 dolari canadieni (CAD).

Situatii in care se refuza acordarea autorizatiei

Statisticile din 2013 arata ca peste 7.000 de persoane provenite din tari pentru care nu se solicita viza de Canada au fost intoarse de la frontiera de catre agentii federali, intrucit aveau interdictie de a intra in Tara frunzei de artar.

In afara motivelor evidente pentru care se aplica interdictia de teritoriu (terorism, spionaj sau participare la crime de razboi ori impotriva umanitatii) sint si altele, ca de exemplu:

  • Existenta unor infractiuni de natura penala: cei care au cazier, in functie de natura infractiunilor.
  • Motive financiare: cei care nu dovedesc ca au resursele financiare necesare pentru a vizita Canada.
  • Motive care tin chiar de scopul vizitei: cei care vor sa intre in Canada pentru alt motiv decit cel de turist (vizitator) – de exemplu, munca la negru.
  • Cauze medicale: in anumite situatii, unora le poate fi impus examenul medical.

CRISTINA SOFRONIE

 

Informatii oferite de:

  • RAZVAN DUPLEAC
  • Membru ICCRC/CRCIC – Immigration Consultants of Canada Regulatory Council/Conseil de Reglementation des Consultants en Immigration du Canada
  • Consultant in emigratie recunoscut de Ministere de l’Immigration du Quebec
  • Telefon: (1) 438 496-4054
  •                    (pentru cei care suna din afara Canadei: 001-438-496-4054)
  • E-mail: RDimmigrationCanada@yahoo.ca

 

 

 

- Advertisement -

Canada