vineri, aprilie 26, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăStiintaDispozitive implantate în creier pentru controlul obiectelor prin puterea minții

Dispozitive implantate în creier pentru controlul obiectelor prin puterea minții

GanduriDeocamdată, dispozitivele injectate în creierul cobailor pot fi folosite la tratarea unor boli neuronale și a accidentelor celebrale, însă pe viitor utilizarea tehnologiei pe subiecți umani va permite citirea gîndurilor și chiar controlul obiectelor cu puterea minții, afirmă cercetătorii de la Universitatea Harvard și Centrul Național de Nanotehnologie din China.

Componentele microscopice sînt injectate cu o seringă extrem de fină, iar după ce pătrund în țesutul cerebral se deschid ca o plasă și devin parte a țesutului ventricular al creierului. Prin comunicarea dintre aceste structuri și un computer se poate monitoriza activitatea celebrală și stimula creierul să reacționeze la obiectele din mediul înconjurător. Oamenii de știință amintiți susțin că în următorii cinci ani vor fi capabili să implanteze în creier cipuri conectate la dispozitive wireless, care vor putea controla orice sistem computerizat

- Advertisement -

Canada