duminică, noiembrie 3, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăStiintaVIDEO - Politia din Dubai foloseste casti inteligente pentru scanarea calatorilor din...

VIDEO – Politia din Dubai foloseste casti inteligente pentru scanarea calatorilor din transportul public

Politistii din Dubai folosesc casti speciale echipate cu tehnologie termica pentru a detecta temperatura persoanelor care se deplaseaza folosind transportul public, ca parte a masurilor luate in acest emirat cu scopul de a limita raspandirea noului coronavirus, informeaza DPA.

VIDEO la finalul articolului

CITESTE si: MADE in CANADA – Aparat portabil pentru depistare rapida, aprobat de Health Canada

Obaid al-Hathboor, directorul Departamentului pentru Siguranta Transporturilor, a spus ca respectivele casti scaneaza cu mare eficienta temperatura persoanelor care folosesc mijloacele de transport in comun, arata Agerpres citand cotidianul al-Emirate al-Youm.
Oficialul a mai declarat ca noile casti sunt inzestrate si cu alte tehnologii de inteligenta artificiala, precum cele de recunoastere faciala si de citire rapida a numerelor inscrise pe placile de inmatriculare ale masinilor.

Anuntul a fost facut la o zi dupa ce directorul Serviciului de ambulanta din Dubai, Khalifa bin Dray, a dezvaluit ca si paramedicii vor folosi casti speciale pentru a detecta cazurile suspecte de infectare cu noul coronavirus.

Noile casti masoara temperatura pacientului si trimit datele astfel obtinute pe telefonul mobil al paramedicului.
Bin Dray a mai spus ca noile casti vor creste de asemenea siguranta paramedicilor, aflati in prima linie de contact cu persoanele infectate.

Pe 4 aprilie, Dubai a decretat stare de izolare pentru doua saptamani si doar supermarketurile si farmaciile mai sunt deschise in acest emirat.

Emiratele Arabe Unite – din care face parte si Dubai – au inregistrat peste 4.500 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus.

- Advertisement -

Canada