Montreal, 1997: Tezaur folcloric, Marioara Murărescu…

Marioara_MurarescuÎn 1997 ansamblul folcloric “Porolissum” din Zalău, jud. Sălaj, a participat la Festivalul Mondial de Folclor de la Drumondville, avîndu-l ca solist pe Dinu Iancu Sălăjanu. Surpriza a fost că ansamblul a venit în Canada însoțit de Marioara Murărescu. I-am invitat pe artiști să dea un spectacol și la Centrul Cultural Român de pe rue Cristofor Columb și au acceptat cu plăcere, ocazie cu care am discutat cu Marioara Murărescu, făcînd eforturi să-i înving atitudinea reticentă și axîndu-mă pe meritele emisiunii pe care o realiza, “Tezaur folcloric”. Spectacolul începuse, dar ea a rămas în sală (nu a vrut să îl prezinte), așa că mi-a “ordonat” să-i aduc de mîncare că îi este foame; și deși i-am spus că masa nu este gata încă, deoarece la bucătărie se pregătește pentru toți artiștii după spectacol, ea a insistat să mănînce înainte.

Aceste interviuri reale nu au fost niciodată publicate, dar au fost transcrise de pe foi îngălbenite de vreme, bătute la mașina de scris, păstrate într-o cutie de arhive sentimentale și încredințate dragului nostru ZigZag Român-Canadian.  Profesor Vania Atudorei

Vania Atudorei: – Bine ați venit în Canada! Sînteți pentru prima oară la Montreal, dna Murărescu?
Marioara Murărescu: – Da. Am profitat de această ocazie ca să vin cu Ansamblul Folcloric “Porolissum” și cu vedeta lor, tînărul interpret Dinu Iancu-Sălăjanu (27 de ani) știind că Festivalul Internațional de Folclor de la Drummondville, din Canada franceză, este cel mai mare de acest gen din America, iar acest oraș este la numai o oră de Montreal, unde există o mare comunitate de români care știu că iubesc cîntecul popular românesc și le este dor de el.

V.A.:Pentru români, Marioara Murărescu înseamnă “Tezaur Folcloric”, iubita emisiune care în anii comuniști, cînd televiziunea emitea doar două ore seara, în zilele de luni rămăseseră la tezaurul cîntecului folcloric, reduse de autoritățile comuniste, numai 10 minute din cele 30 inițiale. Vi s-a cerut să faceți miracole… și le-ați făcut. Felicitări, acum emisiunea a împlinit 15 ani de existență.
M.M.: – Ar împlini 20 de ani, deoarece prima emisiune a fost în 1978. Numai că abia din 1982 a devenit o emisiune săptămînală. De fapt, după terminarea Conservatorului am început să lucrez în 1971 la Radio, iar după 6 ani am trecut la televiziune. Asta pentru că am avut o problemă cu corzile vocale, care nu îmi mai permiteau să fac canto; apoi, pentru faptul că am fost și ajutată de marea folcloristă Emilia Comișel, care mi-a sugerat să fac radio-televiziune. Eu am iubit dintotdeauna cîntecul, am crescut cu el: tata era preot protopop de Muscel, iar bunicii cîntau muzică populară – sînt născută în jud. Argeș, la Cîmpulung Muscel, în anul abdicării Regelui.

V.A.: – Mai mulți folcloriști mi-au spus că dna Emilia Comișel avea o obsesie cu balada Miorița, pe care o explica în detaliu în cursurile sale, iar apoi prof. Tiberiu Alexandru le spunea studenților, mai în glumă, mai în serios: “Știu că iar v-a obosit dna Comișel cu oaia aia vorbitoare pe care o cheamă Miorița, și cu ciobanul ăla prost care s-a resemnat să moară deși a fost prevenit…”. Ați avut șansa de profesori mari de etnomuzicologie la Conservator.
M.M.: – Știți și dvs. că nici un profesor nu era ca altul. Balada Miorița rămîne un reper în folclorul românesc, chiar dacă e criticată pentru filozofia ei fatalistă și de resemnare în fața destinului. Dl prof. Alexandru era sibian și urmașul celebrului etnomuzicolog Constantin Brăiloiu, care a fondat la Geneva, la Muzeul de Etnografie, Arhiva Internațională de Muzică Populară (AIMP). A murit în primăvara asta, avea 83 de ani. Dna Comișel are 84 de ani, știți că a cules peste 9.000 de piese de folclor românesc și internațional, și peste 5.000 de înregistrări de-a lungul carierei sale? Vă dați seama ce muncă de titan ? Și asta cît era ea de micuță! Urmașă și ea a lui Brăiloiu. Vă mai amintiți de ea de la televizor, cînd era membră în juriul de la “Floarea din grădină”, emisiune ce lansa noi interpreți de muzică populară? Eu fac parte din a treia generație de folcloriști și le sînt îndatorată și recunoscătoare predecesorilor mei. De altfel, am aflat că sînteți bun prieten cu directorul actual al A.I.M.P. din Geneva, dl Laurent Aubert, le-ați dăruit multe discuri de folclor și ați făcut emisiuni de folclor românesc la Suisse Romande, la Geneva. Așa că felicitări, acum înțeleg mai bine dragostea și pasiunes dvs. pentru folclor. Cîte discuri aveți în colecția dvs?

V.A.: – Vă mulțumesc, dar cine v-a spus asta? Am peste 2.000 de discuri și casete, dar nu numai cu folclor românesc, ci cu folclor din toate țările lumii. Și vă dau dreptate: sînt moldovean prin naștere, dar muzica ardelenescă mă emoționează cel mai mult.
M.M.: – Tezaur folcloric înseamnă și documente, descoperiri, biografii, spectacole, înregistrări audio și video, cărți, este o instituție. Îmi amintesc de primul spectacol sub egida Tezaurului, cu sala Radio arhiplină și cu sute de oameni rămași afară, care nu au mai avut bilete, cînd Tudor Vornicu mi-a spus că asta înseamnă că vor mai trebui și alte concerte, căci lumea le iubește. Era în 1988. Iar de atunci au mai urmat și altele, toate cu sala nu plină, ci arhiplină!

V.A.: – Frumoasă melodia de generic a emisiunii, un taragot celebru. De ce ați ales acest generic și nu altul?
M.M.: – Ei, sigur e taragotul clujeanului dvs. Dumitru Fărcaș, acompaniat de faimoasa orchestră a studenților din Cluj, Mărțișorul. V-am spus că eu iubesc folclorul întregii Românii, dar cel din Transilvania m-a cucerit încă din studenție, ca și peisajele și oamenii de acolo, mai cu seamă cei din Maramureș. Taragotul său, de marca Stowaser, din lemn de trandafir, este prețios și la propriu și la figurat: costă mii de euro, are o rezonanță unică și intuiția mea a fost că acea melodie, “Fecioreasca de pe Mureș”, va deveni generic. E unică. Și ce este foarte interesant, că toți cei trei mari taragotiști maramureșeni ai României – Dumitru Fărcaș, Dumitru Dobrican și tînărul Ioan Berci – sînt din același sat din Maramureș, din Groși, la doar 5 km de Baia Mare.
Muzica la români este contagioasă. Singurul lucru pe care îl reproșez lui Dumitru Fărcaș e că în toți acești ani ar fi putut să culeagă și să înregistreze mai mult decît cele două discuri și un altul înregistrat în 1975 în Elveția, într-o biserică și acompaniat la orgă de Marcel Cellier. Numai trei interpreți români au luat Discul de aur al Academiei de Muzică Charles Cross din Franța: Maria Tănase, Gheorghe Zamfir și Dumitru Fărcaș. Dar România a avut șansa să îi aibă nu numai pe cel mai mare naist al lumii și pe cel mai mare taragotist din lume, ci și pe cel mai mare țambalist din lume: Toni Iordache.

V.A.: – Cum se face că mulți din marii noștri interpreți de folclor au fost mai apreciați în străinătate decît în țară?
M.M.: – Să nu uităm că noi nu aveam posibilitățile de consacrare internațională pe care le avea Franța sau Elveția în materie de bani, publicitate, turnee, difuzare. Asta explică reușita lui Gheorghe Zamfir în Franța, de exemplu, a pătruns cu naiul său și în muzica ușoară, în cinema și în muzica simfonică, alături de mari orchestre. Zamfir a obținut peste 100 de discuri de aur și platină și a vîndut peste 100.000.000 de discuri. Acum 30 de ani, el a creat naiurile soprano, alto, tenor și bas. Știu că Gheorghe Zamfir a locuit o perioadă la dvs. la Montreal și are un băiat, Teodor Emmanuel, în vîrstă de 10 ani; mi-ar plăcea să îl întîlnesc, știți că și eu am un băiat de 15 ani. Dacă Zamfir ar fi plătit la timp impozitele datorate statului francez, autoritățile de acolo nu îi confiscau proprietățile și el nu s-ar mai fi aflat în starea materială mai precară în care se află acum, cînd a fost nevoit să revină în România. Într-un fel, tot răul e spre bine – deoarece a creat la București prima catedră de nai din lume. Apropo de aspectul material: un fenomen îngrijorător actual e faptul că unele vedete folclorice cer sume mari cînd sînt invitate să cînte într-un spectacol, de aceea le vedem mai des la nunți și petreceri private decît în spectacole. Inclusiv aici la dvs. în străinătate, cu ani în urmă se ofereau să plătească ei, numai să îi invitați. Iar acum cer și “pielea de pe tine”. Ce e mai grav e că mulți nu realizează ca la 60 – 70 – 80 de ani nu mai au calitățile vocale de la 20-30 de ani. Deci ei cer bani pentru gloria trecutului…

V.A.: – Mă bucur că ați abordat acest subiect mai delicat, deoarece ne confruntăm cu el aici, de aceea România este absentă de la multe festivaluri internaționale de folclor. În plus, cînd un star folcloric vine la noi, se compromite cu improvizații de șușanele, acompaniați de orgă electronică în așa-zise spectacole de varietăți care sînt departe de folclorul autentic și mai aproape de cîrciumi. Problema e că multe talente tinere nu sînt cunoscute și atunci publicul nu vine la spectacol dacă nu există și un “cap de afiș”. Iar acestea, pe lîngă banii pentru biletul de avion, masă, cazare, deplasări, mai cer și sume colosale pentru un spectacol, chiar și 2.000 de euro, că dolarii nu le mai plac.
M.M.: – Se spune și despre noi redactorii că facem favoritisme, că cerem bani, că se merge cu pile. Sigur că e normal ca și oameni să avem și noi preferințe, dar încercăm să echilibrăm și să aducem pe micul ecran toate zonele folclorice ale țării. Iar dacă unii interpreți apar mai rar și alții mai des sînt și explicații. Unii chiar refuză, alții nu pot din diverse motive să se deplaseze la București, alții ne mai erau impuși și de șefi de sus printr-un simplu telefon.

V.A.: – Cum vi se par Canada și românii de aici?
M.M.: – Canada, imensă ca spațiu, dă impresia unei comunități internaționale în care pericolul este pierderea identității. Știu că în SUA, deja la a doua sau a treia generație într-o familie de origine română nu se mai vorbește limba română, chiar în bisericile românești se fac slujbe în engleză. De aceea mă gîndesc că cea mai frumoasă moștenire pe care o poți lăsa copiilor e limba și cultura de origine. Știu însă că nu e ușor, deoarece viața lor are loc în limba țării de adopție. Ce e și mai îngrijorător e că occidentalizarea și “americanizarea” vin cu tăvălugul lor nemilos și în România. De aceea noi, jurnaliștii, avem cea mai mare și mai sfîntă datorie: să păstrăm, încurajăm și valorificăm cultura națională. Nu uitați niciodată România, limba română și cîntecul românesc. Adică, Patria Mamă.

La 10 ani după vizita sa la Montreal, Marioara Murărescu a fost diagnosticată cu un cancer care ulterior a recidivat și metastazat. În noaptea de 30 ianuarie 2014 a încetat din viață, la 66 de ani. A fost înmormîntată alături de părinții ei, la Cimitirul Mănăstirii Cernica, omagiată cu onoruri militare și un buchețel de ghiocei în mînă, florile sale preferate. A dus cu ea în mormînt secretul identității tatălui fiului său, Petre, crescîndu-l singură.
Marioara Murărescu nu și-a mai împlinit visul de a face un concert aniversar pentru cei 30 de ani ai Tezaurului Folcloric, un spectacol grandios pe care visa să-l organizeze la Sala Palatului.

Scris de Prof. VANIA ATUDOREI

Poate te intereseaza

Remus Tzincoca, dirijorul lui Enescu din Laval

Academia de Muzică din Quebec oferă un premiu Remus Tzincoca- Anisia Campos la fiecare ediție …