Un secol de la nasterea unei mari artiste a Romaniei: Rodica Bujor

Rodica-BujorLa 30 iulie anul acesta se va implini un secol de la nasterea uneia dintre cele mai mari artiste a Romaniei: Eugenia Rodica Nedelea, o fata frumoasa cu o voce superba si cu obrajii rosii ca bujorii – tocmai de aceea pseudonimul artistic sugerat de George Enescu a fost Rodica Bujor. Fascina publicul prin frumusete, minunatia vocii si a cintecelor sale, unul mai emotionant ca altul. Ea si Ioana Radu faceau recitaluri cu melodii fara pauze intre ele, cu nenumarate reveniri pe scena, iar in anii “80 un concert neintrerupt era ceva obisnuit… Asemenea marilor artisti, si Rodica Bujor stia ca publicul o iubea iar ea era generoasa cu el. Am contactat-o in 1982, cind o sarbatoream la Cluj pe fosta ei colega Ana Pop Corondan, apoi zece ani mai tirziu pentru a o invita din nou la un concert aniversar. Si am mai avut sansa ca in anii de scoala sa o vad in spectacol purtind pe cap inegalabila marama de matase ce ii aureola chipul precum unui sfint. Da, un sfint al muzicii De aproape 50 de ani, in Romania nu s-a mai editat nici un disc cu ea… M-am intrebat mereu cum se face ca ea, una dintre cele mai mari si mai legendare voci ale cintecului popular romanesc, din 1966 nu a mai avut parte de nici un disc in Romania… Cum e posibil ca intr-o tara civilizata care se mindreste cu a sa cultura populara si care stie (sau ar trebui sa stie) sa ii cinsteasca pe slujitorii ei, sa nu se mai editeze NIMIC cu Rodica Bujor, desi inregistrari exista? Ingratitudine, neglijenta, nepasare? E o crima culturala si o rusine din partea unei natii ca sa ignore astfel de talente si sa le abandoneze prafului uitarii… Inclusiv pe ea, care a cintat atit de induiosator despre dor:

“Stii tu dorule ce stii, ca tot linga mine vii/De-ar sti dorul ce stiu eu, n-ar mai sta in drumul meu/Si de-ar sti ce-i dragostea, ar fugi din calea mea”…

Primul interviul realizat cu Rodica Bujor a fost telefonic, iar din memoria acelor benzi din suita interviurilor nepublicate vreodata (si pe care le puteti citi in publicatia noastra -nr.) acum lumina si memoria tiparului repara din nedreptatea uitarii care i s-a facut acestei mari artiste a Romaniei.

Vania Atudorei: Dna Bujor, va invit la un concert aniversar la Cluj, la care vor veni prietenii si colegii dvs: Angela Moldova, Dorina Draghici, Ion Luican, Stefan Lazarescu, Emil Gavris, Florentina Vlad, Lucretia Ciobanu si altii.

Rodica Bujor: – Va multumesc ca nu m-ati uitat, dar am aproape 70 de ani, nu mai cint, e bine sa te retragi la timpul potrivit… Vocea din tinerete nu mai poate fi aceeasi la batrinete si nici fizicul, de aceea cred ca publicul trebuie sa ramina cu imaginea pe care un artist i-a dat-o atunci cind era in culmea succesului (era cocheta, eleganta, stilata, tinea mult la imagine, avea acel “high class” care era o “pasare rara” – n.a). Rodica Bujor a trecut in istorie, acum vorbiti cu Eugenia Georgescu (dupa numele sotului), nascuta Nedelcu. Altfel spus, eu va multumesc mult, dar nu pot sa accept si din motive personale si de sanatate. Dar va rog sa le transmiteti din partea mea ca nu i-am uitat, ca ii iubesc, imi este dor de ei si ca imi pare sincer rau ca nu pot fi cu ei (acelasi refuz si tot din aceleasi motive l-am avut si de la marea Ioana Radu, care insa mi-a spus ca e o bataie de joc ca artistii sint prost platiti pentru concertele de la acea epoca si nu merita atita munca si oboseala pentru citiva lei amariti – n.a.). Dupa zece ani am intilnit-o pe Rodia Bujor. Locuia aproape de Cismigiu, se apropia de 80 de ani, era nostalgica si suferinda. Stiam de la colegii ei ca, fiind prietena buna cu Elena Ceausescu, originara si ea din Dimbovita, obtinuse o pensie speciala de merit, ca si Ioana Radu. Multi mari artisti si-au sfirsit anii batrinetii in mizerie, neavind carte de munca, vechime si hirtii pentru pensie, iar anii de razboi, de schimbare de regim si de legi le-au ingreunat si mai mult situatia materiala. De la Voinesti la Bucuresti

V. A: Ati venit pe lume intr-o zona frumoasa de dealuri, celebra prin livezile sale de meri.

R. B: Daaa, merele de Voinesti sint vestite! Acolo unde a fost creat acest soi de mar este si o minunata statiune de cercetari de horticultura, ce se intinde pe mai multe sute de hectare, climatul este prielnic culturilor de pomi fructiferi. E un mar rosu si parfumat, un mar frumos si chiar asa a fost numit: “Frumosul de Voinesti”. Si nu e casa si gospodar care sa nu aiba fie livada, fie citiva meri in gradina sa. Acolo am si eu o casa si in acel pamint doresc sa ma reintorc cind plec de pe lume.

V. A: Nu ati avut copii, desi v-ati dorit…

R. B: Asa a fost voia lui Dumnezeu. Acasa la parinti am fost trei frati, iar de la unul din ei am un nepot, Alexandru, care e ca si copilul nostru.

V. A: Ati plecat de acasa ca sa lucrati la Bucuresti pe cind aveati o virsta frageda.

R. B. Era in anii “30, intre cele doua razboaie mondiale. Cum stiam sa cos si sa tes, m-am angajat ca muncitoare la o tesatorie in Bucuresti, asta a fost primul meu serviciu. Viata de fabrica, deloc usoara, asta era pretul libertatii si autonomiei. Pe patron il chema Rizescu si a plecat mai tirziu in Franta. Aleasa dintre 800 de concurenti – in juriu a fost G. Enescu

V. A: Iar in acea perioada, in 1936, ati cunoscut consacrarea ca artist.

R. B: Va referiti la faimosul concurs de la Radio, care a durat vreme de 3 luni si la care s-au prezentat 800 de concurenti, din care au fost selectionati numai 2 interpreti: Ioana Radu (pe numele ei adevarat Eugenia Braia) si eu, Eugenia Nedelea. Aveam niste emotii cumplite, in juriu erau monstri sacri precum George Enescu, Grigoras Dinicu, Theodor Rogalski… Sa stiti ca George Enescu mi-a sugerat numele de artista si tot prin el l-am intilnit pe marele pianist Dinu Lipatti -botezat de Enescu- si care m-a acompaniat la pian; era cam de virsta mea si avea sa plece mai tirziu in Elvetia, la Geneva. Cit de frumosi si de mari si talentati erau si Enescu si Lipatti… La Radio am debutat in 1938 cu orchestra lui Vasile Julea de la restaurantul Cosna, unde cintau Ioana Radu, Maria Lataretu si alti mari cintareti. Nu mai exista astazi acest restaurant ce era nu departe de Gara de Nord, a fost darimat. Primul disc l-am scos in 1939. Pe atunci nu exista Electrecordul, existau casele de discuri Columbia si Odeon. Discurile mele au fost single-uri in ebonita si unul singur in vinil, cele CD nu le-am mai prins. Dar au mai ramas inregistrari in fonoteca Radio si citeva filme la Televiziune…. In audienta la Vatican la Papa

V. A: Tot in acea perioada l-ati cunoscut si pe regretatul dvs. sot.

R. B: Da, chiar la Restaurantul Cosna. Viitorul meu sot, Ioan Stelian Georgescu, era atunci student la Medicina, viitor medic internist si profesor la Facultatea de Medicina. Dar in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial a plecat pe frontul de Est, a fost luat prizonier la rusi si nu l-am mai vazut timp de 6 ani, pina in 1948, cind a fost eliberat din lagarul in care fusese inchis in Rusia… Cum eu ma descurcam si in limba italiana, am profitat de un turneu in Italia in timpul razboiului, facut cu ajutorul lui George Enescu (Romania fiind aliata cu Italia si Germania) si am fost primita in audienta la Papa Pius al XII-lea, pe care l-am rugat sa intervina pentru ca iubitul meu sa se intoarca acasa. Papa m-a incurajat, mi-a spus sa am rabdare si sa ma rog lui Dumnezeu, ca razboiul se va termina curind si sotul meu se va intoarce.

V. A: Cum se face ca in magazinele de muzica din Romania nu se gaseste nici un disc cu dvs. de zeci de ani?

R. B: Asta trebuie sa ii intrebati pe cei de la Electrecord, Radio, Televiziune, de la Cultura. Eu nu ma duc sa ma milogesc sa mi se scoata discuri. Si nu am nici mentalitatea de plocoane, sa ma duc sa mi se faca aceasta favoare. Dar nu sint singura in aceasta situatie. Si nici nu cunosc pe ce criterii se editeaza si reediteaza discurile artistilor. Ceea ce stiu este ca, uite, si daca as dori sa va ofer un disc al meu nu pot – pentru ca nu exista!

V. A: In 1959 ati devenit solista celei mai mari orchestre de muzica populara din istoria Romaniei.

R. B: Ehhhhh… imi treziti amintiri care ma tulbura… Era Orchestra Sfatului Popular al Capitalei, “Barbu Lautaru”, care avea 80 de instrumentisti. Acolo am cintat cu o clujeanca de-a dvs., Ana Pop-Corondan, si doi ani am dat concerte, am facut turnee grandioase si unice cu acea fabuloasa orchestra. Ulterior am colaborat si cu ansamblurile folclorice “Perinita” si “Ciocirlia” -al Ministerului de Interne, fondat in 1948 cind au venit comunistii la putere, si unde era si Angela Moldovan printre cei mai din generatia mea.

V.A. Ati cintat si romante.

R. B: Pai nu se putea sa cinti la vremea aceea in restaurante fara sa cinti si romante, clientii aveau nevoie si cereau si cintece de “inima albastra”. Una dintre cele mai cerute romante, care mi-a fost draga, era cea pe versurile lui G. Cosbuc si compusa de Vespasian Vasilescu, “Pocnind din bici pe linga boi”.

V. A: Se spune ca erati buna prietena cu Elena Ceausescu.

R. B: Daca nu va suparati, as prefera sa nu discutam acest subiect. Ce pot sa va spun e doar ca familia Ceausescu a iubit mult muzica populara, a incurajat-o si sustinut-o. Fara ei, Ioana Radu nu ar fi avut cind a implinit 70 de ani nici cartea care s-a scris despre ea si nici cele doua discuri si cele doua casete Electrecord aparute cu ea in 1987. Colectia de superbe costume populare a Rodicai Bujor a disparut de la Voinesti. Festivalul-concurs de muzica populara de la Voinesti, care ii purta numele, a disparut si el. Casa ei, care trebuia sa fie muzeu, a fost vinduta. Electrecordul nu a imprimat nici un disc cu marea artista nici in timpul vietii ei si nici dupa moarte, survenita la 2 noiembrie 1995, in timp ce dormea in apartamentul din Bucuresti, unde locuia singura. Avea 81 de ani… Ce a mai ramas patrimoniului culturii romanesti acum, la 100 de ani de la nasterea marii artiste si la 19 de ani de la moartea sa? Sint pur si simplu consternat, caci, din nefericire pentru noi toti, mai nimic…

Interviu realizat de Prof. VANIA ATUDOREI

Poate te intereseaza

Remus Tzincoca, dirijorul lui Enescu din Laval

Academia de Muzică din Quebec oferă un premiu Remus Tzincoca- Anisia Campos la fiecare ediție …