Despre Ziua Nationala a Romaniei

La 1 decembrie 1918, Adunarea Nationala de la Alba Iulia adopta rezolutia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romania.
Din 1990, data de 1 decembrie a fost proclamata Ziua Nationala a Romaniei.

VIDEO: la finalul articolului puteti urmari documentarele:
“Regele Ferdinand I – “Intregitorul de tara”
“Regina Maria – 100 de ani de la Conferinta de Pace de la Paris

Retrospectiva istorica

Ziua Nationala a Romaniei s-a sarbatorit in data de 10 Mai in perioada 1866 – anul in care principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus la 10 mai juramantul de credinta, fiind proclamat Domnitor al Romaniei sub numele de Carol I, si data de 30 decembrie 1947, cand Regele Mihai I a abdicat.

Data de 10 mai reunea unele dintre cele mai importante evenimente din istoria Romaniei: proclamarea Independentei de Stat a Romaniei (9/21 mai 1877; in cadrul sesiunii extraordinare a Adunarii Deputatilor, Carol I a promulgat, la 10/22 mai, Legea pentru desfiintarea tributului catre Inalta Poarta, precum si proclamarea, in 1881, a Regatului Romaniei.

Ziua abdicarii Regelui a marcat inceputul dictaturii comuniste in Romania, care a fost proclamata republica populara. Incepand cu anul 1948 si pana la 23 august 1989, ziua de 23 august a fost sarbatorita drept Ziua Nationala a Romaniei.

La 23 august 1944, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Romania iesea din alianta cu Puterile Axei (Germania, Italia si Japonia), declara incetarea unilaterala a razboiului impotriva Aliatilor (Franta, Imperiul Rus, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) si declara razboi Germaniei naziste si Ungariei horthyste.

“Unitatea nationala fa-o in inimi, si de la sine se va scrie pe steag” – N. Iorga

Basarabia a fost prima provincie romaneasca ce s-a unit cu Romania, fapt implinit la 27 martie/9 aprilie 1918, cand Sfatul Tarii, care cuprindea reprezentanti ai tuturor nationalitatilor, a adoptat, cu majoritate de voturi, hotararea Basarabiei de a se uni cu Romania. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei, format din reprezentantii alesi ai romanilor si ai nationalitatilor din Bucovina, a hotarat, in unanimitate, “unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru cu regatul Romaniei”, potrivit volumului “Istoria Romaniei in date” (Editura Enciclopedica, 2003).

Comitetul Executiv al Partidului National Roman intrunit la Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, a adoptat, in unanimitate, o declaratie privind hotararea natiunii romane din Transilvania de a se aseza “printre natiunile libere” (in baza dreptului national ca fiecare natiune sa dispuna liber de soarta sa), potrivit volumului mentionat anterior. In declaratia redactata de Vasile Goldis se sublinia, astfel, necesitatea convocarii unei adunari nationale, care sa delege organele abilitate “sa trateze si sa hotarasca in treburi care se refera la situatia politica a natiunii romane”. Totodata, se cerea “afirmarea si valorificarea drepturilor ei, nestramutate si inalienabile, la deplina viata nationala”.
Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod in Parlamentul de la Budapesta, in sedinta din 5/18 octombrie 1918. Prin Declaratia de la Oradea s-a subliniat atat dreptul natiunii romane la autodeterminare, cat si ideea convocarii adunarii nationale, reprezentand un act cu o semnificatie istorica deosebita privind procesul de unificare nationala.

La 18/31 octombrie, prin Proclamatia catre natiunea romana, se aducea la cunostinta opiniei publice constituirea Consiliului National Roman Central la Budapesta (mutat, apoi, la Arad) ca unicul for de conducere al romanilor transilvaneni, precum si principiile sale de actiune. Acesta era format din sase reprezentanti ai Partidului National Roman (Vasile Goldis, Aurel Lazar, Teodor Mihali, Stefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod si Aurel Vlad) si sase social-democrati (Tiron Albani, Ioan Flueras, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu si Baziliu Surdu), noteaza sursa de mai sus.

Manifestul, ce privea convocarea Adunarii Nationale de la Alba Iulia, a fost lansat de Marele Sfat National din Transilvania, la 7/20 noiembrie: “In numele dreptatii eterne si al principiului liberei dispozitiuni a natiunilor (…) natiunea romana din Ungaria si Transilvania are sa-si spuna cuvantul sau hotarator asupra sortii sale si acest cuvant va fi respectat de lumea intreaga”, potrivit lucrarii “Istoria romanilor”, citata de Agerpres (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedica, 2003).

Consiliul National Roman Central, intrunit la 9/22 noiembrie 1918, a adoptat o Nota Ultimativa prin care cerea guvernului maghiar “puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de romani in Ardeal si Tara Ungureasca. Tratativele intre delegatia Consiliul National Roman Central, compusa din Stefan Cicio-Pop, Vasile Goldis, Aurel Lazar, Gheorghe Crisan, carora li s-a adaugat si Iuliu Maniu, si delegatia Consiliului National Maghiar, condusa de Oszkár Jászi, ministrul nationalitatilor in guvernul condus de Mihaly Karoly, au avut loc la Arad, intre 13 si 15 noiembrie. Acestea s-au soldat cu un esec, deoarece partea maghiara a propus ca Transilvania sa ramana in continuare in cadrul Ungariei, sub forma unui guvernamant romanesc autonom, reprezentat in guvernul maghiar.

In acest context, Consiliul National Roman Central, prin Vasile Goldis, a declarat ca “natiunea romana pretinde cu tot dreptul deplina sa independenta de stat si nu admite ca acest drept sa fie intinat prin rezolvari provizorii”. Consiliul National Roman Central a stabilit legaturi cu forurile politice de la Iasi, unde se refugiasera guvernul roman si familia regala, si a trecut la organizarea adunarii care sa confirme vointa de unire a romanilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures.

La Adunarea Nationala, convocata pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se aflau in Sala Unirii, pe langa cei 1.228 de delegati (deputati) alesi in circumscriptiile electorale, cat si reprezentanti ai tuturor institutiilor si organizatiilor politice, culturale, profesionale, de invatamant, religioase, militare, de femei, de sindicat s.a., si “peste 100.000 de tarani, muncitori si oraseni veniti din toate partile unde se vorbea romaneste, de la Iza maramureseana pana la Dunarea banateana, din tara Barsei pana la Crisuri”, potrivit volumului “Scurta istorie a romanilor” (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).

Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldis, care a facut o retrospectiva istorica asupra trecutului neamului romanesc si a prezentat rezolutia redactata de Consiliul National Central Roman. A subliniat, intre altele, caracterul actului ce trebuia infaptuit: “Natiunile trebuiesc eliberate. Intre aceste natiuni se afla si natiunea romana din Banat si Transilvania. Dreptul natiunii romane de a fi eliberata il recunoaste lumea intreaga. Libertatea acestei natiuni inseamna unirea ei cu Tara Romaneasca. Bucatirea poporului romanesc n-a fost urmarea vreunei legi economice in care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotriva… teritoriile locuite de romani au fost teritorii romanesti. Dupa drept si dreptate, romanii din Ungaria si Transilvania, impreuna cu toate teritoriile locuite de dansii, trebuiesc sa fie uniti cu regatul roman”.

Totodata, Iuliu Maniu a rugat, in discursul sau, Adunarea Nationala sa primeasca proiectul de rezolutie, “pentru a intemeia pentru vecie Romania unita si mare si a instapani pentru totdeauna o adevarata democratie si deplina dreptate sociala“. Josif Jumanca a exprimat, de asemenea, adeziunea social-democratilor romani la unire, “pentru ca noi, muncitorii, ne simtim una cu intreg neamul”. In cuvantarea sa, episcopul Ioan I. Papp al Aradului a subliniat asemanarea acestei zile cu ziua de 15 mai 1848, iar intreaga adunare, sub influenta acestei amintiri, a intonat imnul national “Desteapta-te romane!“.

In urma acestor cuvantari, Rezolutia de unire a fost adoptata in unanimitate. Totodata, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenta Marelui Sfat National, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanti ai diferitelor profesii si categorii sociale. Votata intr-o atmosfera de un entuziasm de nedescris in cuvinte, Rezolutia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se infaptuia visul de veacuri al poporului roman: Romania Mare.

Foto: Romania Regala

In ziua in care Adunarea Nationala de la Alba Iulia adopta istorica hotarare, Regele Ferdinand si Regina Maria intrau in Bucuresti, dupa doi ani in care s-au aflat in refugiu la Iasi. Astfel, Bucurestiul a redevenit capitala Romaniei intregite. Ziarul Miscarea, in articolul “Plecarea Suveranilor” din 16 noiembrie 1918, consemna urmatoarele: “Pentru vechea capitala a Moldovei se incheie un capitol de istorie. Portile Iasului s-au deschis larg acum doi ani pentru a primi pe Suverani, care veneau cu drapelul si ostirea tarii, pentru a duce mai departe lupta pentru infaptuirea visului secular al romanismului. Erau zile de restriste si durere. Aici, insa, pe pamantul binecuvantat al Moldovei, in cetatea lui Stefan cel Mare si a lui Cuza-Voda, Regele si Regina au trait zilele cele mai grele, dar si cele mai mari din viata poporului roman” (“Istoria romanilor”, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedica, 2003).

Foto: Expozitia “Ferdinand si Maria. Regii Marii Uniri” (Muzeul National de Arta al Romaniei)

Prin Decretul-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie, publicat in “Monitorul Oficial” nr. 212 din 13/26 decembrie, se consfintea pe plan intern unirea: “Tinuturile cuprinse in hotararea Adunarii Nationale de la Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt si raman de-a pururi unite cu Regatul Romaniei”, conform volumului amintit mai sus.

Regele Ferdinand si Regina Maria au intreprins, in mai 1919, un lung turneu in Transilvania, fiind insotiti de Iuliu Maniu, presedintele Consiliului Dirigent si de alte oficialitati. S-au oprit la Brasov, Fagaras, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Tebea, Campeni, Turda, Cluj, Bistrita, Careii Mari, Baia Mare, Oradea, bucurandu-se de o primire calduroasa, adesea entuziasta, se arata in volumul “Istoria Romanilor in timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol. II, Editura Enciclopedica, 2004).

La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reintregirii din Alba Iulia, a avut loc solemnitatea incoronarii Regelui Ferdinand I si a Reginei Maria. Insemnele Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei au fost adaugate coroanei regale de otel a regelui Carol I, care amintea de Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice romanesti sub sceptrul aceluiasi monarh.

Despre ZigZag Roman-Canadian

Poate te intereseaza

Adrian Zuckerman, confirmat ambasador al SUA la Bucuresti

Nascut in Romania si emigrat cu familia in Statele Unite pe cand avea 10 ani, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *