Dosarul COLECTIV: procesul continua cu acelasi judecator

Tribunalul Bucuresti a decis astazi ca magistratul Mihai Balanescu sa ramana in dosarul Colectiv, iar cei trei patroni ai clubului au fost amendati cu cate 2.000 de lei pentru ca ar fi abuzat cu o cerere de recuzare a judecatorului.

La termenul de astazi al procesului, avocatul lui Alin George Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a ridicat o exceptie privind nelegalitatea completului care se ocupa de dosar, arata Agerpres. Concret, avocatul a explicat ca Mihai Balanescu a castigat, in toamna anului 2018, un concurs de promovare la Curtea de Apel Ploiesti, insa a fost detasat pentru 6 luni la Tribunalul Bucuresti, unde i s-a repartizat dosarul Colectiv.

In opinia avocatului, detasarea nu este legala, deoarece aceasta trebuia facuta pe o perioada de minim 2 ani, iar toate procedurile si actele facute de judecatorul Mihai Balanescu in dosar, incepand cu martie 2019, sunt lovite de nulitate. Balanescu a respins exceptia invocata de avocat, insa aparatorul a anuntat ca il recuza pe magistrat.

CITESTE si: Filmul “Colectiv”, cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Zurich

Un alt magistrat de la Tribunalul Bucuresti a respins cererea de recuzare si a dispus ca initiatorul cererii, Alin George Anastasescu, dar si ceilalti patroni de la clubul Colectiv, care l-au sustinut, sa fie amendati cu cate 2.000 de lei. “Exceptia nu avea legatura cu dosarul, ci cu judecatorul. (…) Suntem pregatiti sa stam aici toata ziua, daca mai aveti cereri de recuzare”, a declarat Mihai Balanescu, care continua procesul cu audieri de martori si parti civile.

In dosarul Colectiv au fost trimisi in judecata patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu; Daniela Nita – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Nita (director) si Viorel Zaharia (pirotehnist), precum si persoanele juridice SC Colectiv Club SRL si SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimisi in judecata fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajati din cadrul primariei: Aurelia Iofciu – sef al Serviciului autorizari comerciale, Larisa Luminita Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Motoc – referent superior, ambele in cadrul aceluiasi serviciu, dar si pompierii Antonina Radu si George Petrica Matei.

In rechizitoriul intocmit de Parchetul General se arata ca patronii de la Colectiv “au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a clubului, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului situat pe strada Tabacarilor nr. 7, sector 4, in conditiile amenajarilor interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, spuma poliuretanica neignifugata), cu consecinta producerii unui incendiu in seara de 30.10.2015″.

Despre ZigZag Roman-Canadian

Poate te intereseaza

Alegeri prezidentiale – Turul 2: validate 17.503 voturi prin corespondenta

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informeaza ca s-a incheiat verificarea codurilor de bare imprimate pe plicurile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *