A murit fostul presedinte francez Jacques Chirac

Foto: Brian Minkoff- London Pixels, commons.wikimedia.org

Fostul presedinte francez Jacques Chirac, 86 de ani, a murit joi dimineata. Adunarea Nationala si Senatul din Franta au tinut imediat un moment de reculegere.

Jacques Chirac a fost o figura majora a dreptei franceze a carei longevitate, intre succese stralucitoare si esecuri usturatoare, a demonstrat o capacitate exceptionala de redresare.

Jacques Chirac, care nu a mai aparut in public de mai multi ani, a fost presedinte timp de 12 ani, intre 1995 si 2007, de doua ori premier, de trei ori primar al Parisului, creator si sef de partid si ministru de mai multe ori.

Mandatele sale de presedinte al Frantei vor ramane marcate de refuzul de implicare in al doilea razboi din Irak initiat de SUA, de sfarsitul recrutarii militare, de recunoasterea responsabilitatii statului francez in crimele naziste sau de strigatul sau de alarma (“Casa noastra arde”) in fata degradarii situatiei mediului in lume.

Chirac a fost de asemenea primul presedinte al celei de-a V-a Republici condamnat de justitia franceza. El a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare in 2011 intr-un caz de angajari fictive cand era primar al Parisului, arata Agerpres. A reusit sa cucereasca presedintia franceza – visul de-o viata al acestui fiu unic la parinti – in 1995, dupa doua candidaturi fara succes, in 1981 si 1988.

CITESTE si: Creste numarul cererilor de azil depuse in Canada

FISA BIOGRAFICA

Jacques Chirac s-a nascut la 29 noiembrie 1932, la Paris, in familia unor functionari bancari. A absolvit Liceul Louis-le-Grand din Paris in 1950. Ulterior, a urmat cursurile Institutului de Studii Politice din Paris, ale Universitatii Harvard si, intre 1957 si 1959, cursurile Scolii Nationale de Administratie (ENA), potrivit www.elysee.fr/jacques-chirac

In 1962, prim-ministrul Georges Pompidou l-a numit sef de cabinet. Zece ani mai tarziu devine ministru al agriculturii. In 1974, dupa decesul lui Pompidou, este desemnat prim-ministru de catre presedintele Valéry Giscard D’Estaing. Intre 1974-1976, a fost secretar general al Uniunii Democratilor pentru Republica (UDR). A demisionat din functia de prim-ministru in iunie 1976.

CITESTE si: Personalul Ambasadei Canadei la Havana, posibil afectat de expunerea la neurotoxine

La scurta vreme dupa aceea, a fondat Adunarea pentru Republica (RPR), fiind ales presedinte al acestei formatiuni politice. In 1977, a castigat alegerile pentru Primaria Parisului din primul tur. Patru ani mai tarziu, a candidat la presedintia Frantei, dar a fost invins de socialistul François Mitterrand.

In 1986, a incheiat o alianta electorala cu Uniunea pentru Democratia Franceza (UDF). A obtinut astfel 286 (din 577) de locuri in Adunarea Nationala si a fost desemnat prim-ministru. A demisionat in 1988, dupa esecul inregistrat in confruntarea cu François Mitterrand pentru functia de presedinte.

La alegerile prezidentiale din 1995, a castigat cel de-al doilea tur de scrutin, desfasurat la 7 mai, invingandu-l pe socialistul Lionel Jospin. A fost reales la 5 mai 2002, in cel de-al doilea tur de scrutin, cu 82,2% din voturi, cand l-a avut contracandidat pe Jean-Marie Le Pen.

Intr-o emisiune de televiziune inregistrata si difuzata la 11 martie 2007, Jacques Chirac a anuntat ca nu va mai candida la prezidentialele programate pentru luna mai a acelui an. Intr-o ceremonie desfasurata la Palatul Elysée la 16 mai, Jacques Chirac i-a transmis prerogativele prezidentiale noului sef al statului, Nicolas Sarkozy. Jacques Chirac a fost unul dintre cei mai longevivi oameni politici francezi, dedicandu-si 42 de ani carierei politice.

Cele doua mandate de presedinte sunt incununarea unei cariere impresionante, care include doua mandate de premier (27 mai 1974 – 26 august 1976; 20 martie 1986 – 10 mai 1988) si detinerea, timp de 18 ani, a functiei de primar al Parisului (20 martie 1977 – 16 mai 1995).

Fostul presedinte a fost distins cu numeroase premii si medalii si este autorul a numeroase lucrari, dintre care mentionam: “Discours pour la France a l’heure du choix” (1978), “La lueur de l’espérance: Réflexion du soir pour le matin” (1978), “Une ambition pour la France. Textes rassemblés et présentés par Jean-Marie Benoist” (1988), “Une nouvelle France, Reflexions 1” (1994), “La France pour tous” (1995).

A fost casatorit din 1956 cu Bernadette Chirac si au doi copii, Laurence si Claude.

.

Despre ZigZag Roman-Canadian

Poate te intereseaza

FMI a identificat tara a carei economie va creste cu 86% in 2020

Una din cele mai mici tari din America de Sud urmeaza sa inregistreze cel mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *