Procurorul Remy Heitz, cel care conduce investigatiile in cazul incendiului de la Catedrala Notre-Dame din Paris, a anuntat ca anchetatorii exclud varianta ca focul sa fi fost provocat intentionat, singura explicatie ramasa fiind ca a fost declansat accidental.
Anchetatorii din Politia judiciara au incadrat cazul la „distrugere involuntara provocata de foc”, cel mai probabil din cauza unei suduri sau unui scurtcircuit care au aprins lemnul vechi – si pe alocuri aflat chiar in descompunere – de la acoperisul catedralei.
Donatii masive
„Vom reconstrui Notre-Dame. Ce este mai rau a fost evitat, chiar daca batalia inca nu a fost castigata complet„, a promis noaptea trecuta presedintele francez, Emmanuel Macron.
Deja, familia de industriasi francezi Pinault, care prezideaza grupul de lux Kering, a deblocat 100 de milioane de euro pentru reconstructia catedralei Notre-Dame din Paris, prin intermediul companiei sale de investitii Artemis, a declarat presedintele acesteia, Francois-Henri Pinault, citat de Agerpres. El este fiul lui Francois Pinault, care detine a treia avere din Franta si este patronul clubului de fotbal Rennes.
Astazi, grupul de lux LVMH si familia Arnault au anuntat o donatie de 200 de milioane de euro pentru fondul dedicat reconstructiei catedralei.
Si presedinta Ligii de fotbal profesionist (LFP), Nathalie Boy de la Tour, a promis astazi ca fotbalul francez „se va mobiliza pentru a putea ajuta financiar la reconstructia” catedralei Notre-Dame din Paris. „Lumea fotbalului (francez) se va mobiliza pentru a putea ajuta financiar la reconstructia acestei catedrale” care „face parte din patrimoniul nostru. Este un ajutor pe care il vom coordona cu ansamblul actorilor fotbalului francez„.
Primaria Parisului va aloca 50 de milioane de euro si, de asemnea, UNESCO a anuntat ca „este alaturi de Franta pentru a salva si restaura” Notre Dame.
De la Apple si pana la Banca Centrala Europeana, mii de anonimi sau detinatorii unor mari averi s-au mobilizat rapid pentru a finanta reconstructia catedralei Notre-Dame, donatiile promise pana acum ajungand la cel putin 750 milioane de euro.
Grupul de lux LVMH si familia Arnault, detinatorii celei mai mari averi din Franta, care au anuntat o donatie de 200 milioane de euro, la fel ca si familia Bettencourt-Meyers si grupul L’Oreal.
Omul de afaceri Marc Ladreit de Lacharriere (Fimalac) si-a anuntat intentia de a contribui la lucrarile de restaurare cu suma de 10 milioane de euro. Familia Bouygues a promis o suma similara, iar familia Decaux a anuntat o donatie de 20 de milioane de euro, via JCDecaux Holding.
Miliardarul brazilian Lily Safra a facut si el o donatie importanta, iar americanul Henry Kravis, co-fondatorul fondului de investitii KKR, va contribui si el cu 10 milioane dolari.
Salvarea operelor de arta si relicvelor religioase
Incendiul catedralei, resimtit ca o tragedie internatională, a fost stins astazi in zori, pompierii, care au luptat 12 ore cu focul, reusind sa salveze structura edificiului, precum si opere de arta si relicve religioase, printre care Cununa de Spini a Mantuitorului Iisus Hristos.
De asemenea, reamintim, au fost salvate fatada si cele doua turnuri, iar altarul si crucea au scapat neatinse de foc. Detalii AICI!
Operele de arta si relicvele religioase evacuate din catedrala in timpul incendiului vor fi transferate la Muzeul Luvru, dupa ce initial au fost duse la sediul Primariei Parisului.
Printre acestea se afla Coroana de Spini a lui Iisus si o tunica purtata de Regele Ludovic al IX-lea (sec. al XIII-lea).
- CITESTE si: despre izbucnirea incendiului, istoria Catedralei-Notre-Dame si Coroana de Spini a Mantuitorului, adapostita in acest cel mai vizitat obiectiv istoric din Europa
- CITESTE si: Povestea salii in care a fost CINA CEA DE TAINA, recreata digital prin tehnologia de scanare 3D