.
Ziua de 15 ianuarie, aleasa in 2010 ca Zi a Culturii Nationale, reprezinta data nasterii poetului national al romanilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Anul acesta, Academia Romana a lansat aplicatia digitala „Mihai Eminescu, intreaga opera”, iar intreaga opera eminesciana va fi disponibila, in regim gratuit si într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, in magazinele App Store si Google Play, a anuntat Academia Romana, într-un comunicat transmis Agerpres.
Poetul national al romanilor, Mihai Eminescu, s-a nascut la 15 ianuarie 1850, la Botosani. Dupa inscrierea, in 1860, la Liceul german din Cernauti, in 1863 s-a retras ca ”privatist” (elev particular), nesuportand disciplina scolara. In 1864 a fost copist la Tribunalul din Botosani, iar din 1865 a devenit custode al bibliotecii profesorului sau, Aron Pumnul.
Dupa moartea acestuia, a plecat in Transilvania, la Blaj si Sibiu, unde si-a continuat studiile liceale. A ajuns apoi la Bucuresti, urmand trupele de teatru Tardini-Vladicescu. Devine copist si sufleur in trupele lui Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), participand la turnee in intreaga tara, apoi ajunge la Teatrul National din Bucuresti, unde este angajat ca sufleur, se arata in documentarul realizat de sursa citata.
In toamna anului 1869 a plecat la Viena, unde pana in 1872 a fost ”student extraordinar” la Facultatea de Filosofie, neavand dreptul sa se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Audiaza cursuri de filosofie, drept, economie politica, filologie romanica, stiinte (matematica, anatomie, fizica, astronomie etc.). Aici face parte din societatea literar-sociala ”Romania” si cea literar-stiintifica ”Romania juna” si il cunoaste pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, potrivit „Dictionarului scriitorilor romani” (Editura Albatros, 2002).
Primele incercari de poezie ale lui Mihai Eminescu dateaza din ianuarie 1866, cand a debutat cu poezia ”La mormantul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici. Inchinata memoriei profesorului sau, poezia a aparut in brosura scoasa la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernauti), intitulata ”Lacramioarele invataceilor gimnaziasti den Cernauti la mormantul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”.
- CITESTE si: Simona Halep a invins-o pe estoniana Kanepi si s-a calificat in turul doi la Australian Open
In acelasi an a inceput colaborarea la revista ”Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care are meritul de a-l fi descoperit pe viitorul mare poet. Adevaratul debut in poezie a avut loc la 25 februarie 1866, la varsta de 16 ani, in nr. 6/1866 (25 febr.-9 mart.) al revistei, cand directorul acesteia i-a publicat prima poezie, ”De-as avea…”, semnata pentru intaia oara Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan, din Eminovici in Eminescu). Incepand cu 1866 si pana in primavara anului 1883, aceasta prima poezie a fost urmata de inca 18, printre care: ‘‘O calarire in zori”, ”Din strainatate” ,’‘La Bucovina”, ”Misterele noptii”, ”Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”, ”La Heliade”, ”La o artista”, ”Amorul unei marmure”, ”Junii corupti”, ”Pe langa plopii fara sot...”, ”Si daca…”, ”Din noaptea…”. Dupa apropierea de societatea literara ”Junimea’‘, in care creatiile sale sunt primite cu entuziasm, in 1870 incepe sa colaboreze la revista ieseana ”Convorbiri literare”, unde publica mai intai poezia ‘‘Venere si Madona” (15 apr. 1870), poemul ”Epigonii”, povestea ”Fat Frumos din lacrima”. Continua in 1871, cu poeziile ”Mortua est”, ”Inger de paza” si ”Noaptea”.
Stabilit la Iasi, incepe sa frecventeze sedintele junimistilor, unde isi citeste lucrarile. Diversitatea, profunzimea si expresia artistica a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al ”Junimii”, care se va servi de poezia noului poet pentru a argumenta definirea ”directiei noi” in literatura romaneasca, dupa perioada pasoptista. Tot in 1871 au mai aparut in revista societatii poemul ”Egipetul”, nuvela ”Sarmanul Dionis”, poeziile ”Inger si demon” si ”Floare albastra”.
Intrarea sa in publicistica a avut loc in 1870, tot in ”Familia”, cu articolul ”Repertoriul nostru teatral”, o examinare critica a productiei romanesti teatrale. Indemnat de Titu Maiorescu, ministrul Cultelor si Instructiunii Publice pe atunci, sa-si completeze studiile, urmeaza, intre anii 1872-1874, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrita si mitologie comparata, geografie, etnografie, istoria stiintei s.a., fara a le incheia insa. Reintors la Iasi, lucreaza ca director al Bibliotecii Centrale (1874), profesor la Institutul Academic si ca revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui (1875-1876), perioada in care l-a cunoscut pe Ion Creanga, cu care a legat o mare prietenie. Tot la Iasi a cunoscut-o si pe Veronica Micle, care i-a ramas alaturi pana la sfarsitul vietii, conform „Dictionarului scriitorilor romani„.
Importanta ramane activitatea jurnalistica a lui Mihai Eminescu. Dupa ce in 1876 a fost redactor-administrativ la ”Curierul de Iasi”, apoi isi va schimba statutul in acela de ziarist profesionist. Continua colaborarea la importante reviste, ajungand la Bucuresti, unde devine, la sfarsitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul ”Timpul”, organul de presa al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape sapte ani, alaturi de I. Slavici si de I.L. Caragiale, cu care avea sa alcatuiasca un trio critic de temut in presa de atunci, prin articolele de atitudine, de analiza a vietii politice. In 1880 devine redactor-sef al ziarului. In paginile acestuia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vietii contemporane.
Ca o recunoastere a activitatii sale publicistice, in 1883 a fost ales membru al Societatii Presei Romane (constituita la 13 febr.), condusa de B.P. Hasdeu. In paralel, a continuat colaborarea la ”Convorbiri literare”, printre poeziile care i-au mai aparut aici numarandu-se si ”Departe sunt de tine”, ”Povestea codrului’‘, ”Singuratate”, ”Imparat si proletar” (1874), ”O ramai’‘, ”Revedere”, primele patru ”Scrisori’‘ (1881), ”Scrisoarea V” fiind publicata postum (1890), ”Sara pe deal’‘, ”La steaua” s.a. In 1883 aparea, in ”Almanahul Societatii economice social-literare ‘Romania juna’ din Viena”, poemul ”Luceafarul”, reprodus apoi si in paginile ”Convorbirilor literare”.
O prima culegere din opera poetica eminesciana si singurul volum de poezii tiparit in timpul vietii lui M. Eminescu a aparut la 21 decembrie 1883. Volumul ”Poesii” a fost tiparit de Editura Librariei, Socecu&Comp – Bucuresti, intr-o frumoasa tinuta grafica, cu un portret al poetului si cu o scurta prefata a lui Titu Maiorescu, cel care a ingrijit aceasta prima editie a poeziilor eminesciene.
Cartea cuprinde 307 pagini si este singurul volum de poezii publicat in timpul vietii marelui poet, alte doua editii fiind publicate in 1885 si in 1888. Cartea a fost tiparita in lipsa autorului din tara, acesta fiind internat intr-un sanatoriu in Germania. Volumul cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la ”Mai am un singur dor”. Cele 17 poezii inedite, aparute alaturi de unele din poeziile publicate in revistele ”Convorbiri literare” si in ”Familia”, sunt: ‘‘Glossa”, ”Oda”, ”Iubind in taina…”, ”Trecut-au anii...”, ”Venetia”, ”Se bate miezul noptii…”, ”Cu mane zilele-ti adaugi”, ”Peste varfuri”, ”Somnoroase pasarele”, ”De-or trece anii...”, ”Lasa-ti lumea…”, ”Te duci…”, ”Din valurile vremii…”, ”Ce te legeni…”, ”La mijloc de codru…”, ”Mai am un singur dor”, ”Criticilor mei”. In privinta acuratetei textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat si ”retusari” in texte, observate de-abia la publicarea editiei monumentale ”Eminescu” a lui Perpessicius (1939-1963).
Mihai Eminescu a publicat si proza: nuvela fantastica ”Sarmanul Dionis”, povestirea ”Cezara”, schita ”La aniversara”.
La 28 octombrie 1948, a devenit membru de onoare post-mortem al Academiei Romane, in semn de pretuire pentru valoroasa mostenire culturala pe care ne-a lasat-o. In volumul sau ”Eminescu – cultura si creatie”, Zoe Dumitrescu-Busulenga spunea: ”Ca o stea fixa, opera eminesciana lumineaza acum intregul cer al natiei dandu-i glorioasele ei raze, aratand participarea ei la algoritmurile geniilor universale”.
In ianuarie 2005, aniversarea a 155 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu a coincis cu aparitia, dupa zeci de ani de incercari si eforturi, a primului volum al manuscriselor eminesciene, editie facsimilata aparuta sub egida Academiei Romane, volum coordonat de Eugen Simion, presedintele Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta. La 15 ianuarie 2006 au fost lansate volumele II-VI din aceasta editie, iar in 2008, la aniversarea a 158 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, a avut loc lansarea a inca 12 volume din seria manuscriselor facsimilate, care se adaugau celor sapte aparute din 2005 pana la acea data.
Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889 si a fost inmormantat in Cimitirul Bellu, la umbra unui tei.
- CITESTE si: Peste 500.000 de copii, elevi si studenti au emigrat din Romania intre 2007-2017 (studiu)
- CITESTE si: 28 ianuarie 2019: DESCHIDEREA programului de SPONSORIZARE/PARENARE PARINTI si BUNICI in Canada
- RAZVAN DUPLEAC
- Membru ICCRC/CRCIC – Immigration Consultants of Canada Regulatory Council/Conseil de Reglementation des Consultants en Immigration du Canada
- Consultant in emigratie recunoscut de Ministere de l’Immigration du Quebec
- Telefon: (1) 438 496-4054
- (pentru cei care suna din afara Canadei: 001-438-496-4054)
- E-mail: RDimmigrationCanada@yahoo.ca