“Diaspora, reprezentata de un condamnat penal”, articolul care a provocat scandal in PMP si demisia lui Doru Coliu din functiile detinute in partid

.

In urma articolului “Diaspora, reprezentata de un condamnat penal. Deputatul Doru Coliu a ascuns faptul ca a facut ani grei de puscarie pentru fapte penale“, articol aparut in Gazeta Romaneasca din Italia, acesta si-a anuntat printr-o Scrisoare Deschisa, publicata pe contul sau de socializare, demisia din toate functiile detinute in partid, nu si din partid sau din calitatea de deputat.

In articolul respectiv, semnat de Sorin Cehan, Andi Radiu, in colaborarea cu Sorin Titei (CRJI) se arata ca deputatul Doru-Petrisor Coliu (PMP), membru in Comisia pentru comunitatile de romani din afara granitelor tarii, “a fost condamnat la 5 ani si sase luni pentru complicitate la inselaciune. A fost inchis intre 1999 si 2003. A executat pedeapsa la Galati, potrivit surselor noastre, intre 1999 si 2001, si apoi a fost internat la Poarta Alba, dupa 2001. Nici urma in CV-ul sau de asa ceva“.

Ca urmare a acestui articol, in care lui Doru Coliu i s-a reprosat ca a ascuns acest aspect in CV-ul sau atunci cand a candidat pentru a reprezenta Diaspora din partea PMP, acesta si-a anuntat pe facebook demisia din functiile detinute in PMP: vicepresedinte al partidului, presedinte al organizatiei PMP Diaspora si membru in Comisia pentru romanii din afara granitelor. Iata scrisoarea sa:

SCRISOARE DESCHISA

“Cred ca niciunui om nu ii este usor sa-si recunoasca greselile, caderile fundamentale din viata sa. Unele situatii si fapte as vrea sa nu fi existat vreodata, sa nu-mi fi intunecat existenta si mai ales cei mai frumosi ani ai tineretii. Imi este greu chiar sa rememorez unii ani, care mi-au fost calvar si cosmar. I-am vrut uitati pentru sufletul meu si pentru toti cei dragi mie.

Recunosc rusinat si ruinat emotional ca o greseala din trecutul meu ma cauta astazi prin presa, precum o naluca. Recunosc ca, in urma cu douazeci de ani, din prea multa credulitate si naivitate, am fost antrenat intr-o situatie regretabila si am suferit o condamnare penala pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune. Mi-am ispasit pedeapsa prin detentie, unde din cauza tratamentelor inumane si “corectiilor” fizice de care am avut parte, am fost foarte aproape de obstescul sfarsit. Rememorand, incropesc cu sentimentele de groaza de atunci aceste randuri.

Nu cersesc mila nimanui! Am stat spasit in fata judecatii justitiei, am platit cu libertatea si aproape cu viata, regret cate zile voi mai avea aceasta greseala a trecutului si a imaturitatii mele de atunci. Am invatat insa din aceasta eroare, din propria cadere si disperare, am inteles definitiv ca doar prin munca, truda, demnitate si sacrificiu poti razbi in aceasta viata, doar astfel poti razbi si izbandi. M-am reabilitat, ridicandu-ma din propria cenusa, mi-am intemeiat o familie de care sunt mandru, ma consider astfel recompensat, binecuvantat, si am redobandit respectul semenilor mei. Incurajarile si indemnurile celor din jur m-au determinat sa fac pasul catre politica, iar voturile pe care le-am dobandit din partea romanilor din Diaspora reprezinta pentru mine o izbavire, aici, pe pamant.

Va cer iertare tuturor celor pe care v-am dezamagit, ascunzandu-va singura greseala din trecutul meu si indeosebi domnului Presedinte Traian Basescu, domnului Presedinte Eugen Tomac si colegilor mei din diaspora. Imi pare rau pentru situatia in care pun astazi Partidul Miscarea Populara, pe toti colegii mei, care oricum reprezinta o tinta prioritara pentru actualii guvernanti. Am crezut tot timpul, in interiorul meu, ca mi-am ispasit aceasta greseala a tineretii si am considerat ca voi putea fi tratat in masura realizarilor mele de astazi. Imi doresc ca aceasta greseala sa nu va vulnerabilizeze, mai ales pe voi, colegii si prieteni mei din Partidul Miscarea Populara si familia Diaspora, din care fac parte… Imi pare nespus de rau!

Va aduc la cunostinta, pe aceasta cale, ca demisionez din toate functiile detinute in Partidul Miscarea Populara. Inaintea judecatii divine, de care vom avea cu totii parte, probabil intr-o alta lume, ma las in seama intelegerii si, poate, a ingaduintei voastre. Sunt doar un om care a gresit intr-o etapa critica a vietii sale iar acum m-a ajuns trecutul din urma si ma aflu din nou la momentul adevarului. Ma caiesc!

Cu regret, Deputat Doru Petrisor Coliu”

.

CITESTE si: Modificari la programul pentru parenarea parintilor si bunicilor in Canada

CITESTE si: Din 2 august a intrat in vigoare NOUA LEGE A EMIGRATIEI in QUEBEC

CITITI si: Canada extinde programul colectarii datelor biometrice pentru cetateni mai multor state, inclusiv R. Moldova

 

INTERESAT DE EMIGRAREA SAU MUNCA IN CANADA?

  • RAZVAN DUPLEAC
  • Membru ICCRC/CRCIC – Immigration Consultants of Canada Regulatory Council/Conseil de Reglementation des Consultants en Immigration du Canada
  • Consultant in emigratie recunoscut de Ministere de l’Immigration du Quebec
  • Telefon: (1) 438 496-4054
  •                    (pentru cei care suna din afara Canadei: 001-438-496-4054)
  • E-mail: RDimmigrationCanada@yahoo.ca

 

Despre ZigZag Roman-Canadian

Poate te intereseaza

DPRP, acuzat de finantari cu interes electoral: “Nu este etic, dar nici legal ca banii publici sa fie folositi pentru propaganda politica”

Presedintele unei Confederatii a antreprenorilor din Romania face acuzatii grave la adresa Ministerului Afacerilor Externe din Romania …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *