„Trăim timpuri grele. Am o prietenă care cîștigă milioane de dolari pe an, dar acum locuiește într-un microbuz în Iowa”. Așa o descria recent, spre deliciul audienței, președintele Barack Obama pe colega sa de partid și, foarte posibil, succesoarea sa la Biroul Oval: Hillary Clinton.
A fost o glumă făcută la Dineul Corespondenților care are loc anual la Casa Albă și toată lumea a perceput-o ca atare, dar în spatele ei se ascund și cîteva săgeți ușor răutăcioase…
Hillary se simte pregătită să facă cel mai important pas din cariera sa politică și, cu două săptămîni în urmă, a făcut anunțul despre care presa americană a scris că era deja un fel de secret al lui Polichinelle: va candida la președinția SUA. Iar Iowa a fost locul ales pentru prima ieșire în public, fără mitinguri-gigant, fără surle și trîmbițe, la bordul unui microbuz. O lansare low profile, au comentat jurnaliștii care, însă, au apreciat că noua strategie Clinton este, totuși, foarte nimerită. Și, desigur, foarte diferită de cea din 2008, cînd Hillary a fost întrecută în competiția internă de Barack Obama în ciuda mecanismului ei de campanie, care a funcționat ca uns, și a sloganului extrem de puternic și motivant: „I’m in. And I’m in to win!”. Probabil că eșecul de atunci a adus cu sine și o lecție usturătoare – lecția umilinței. Unul dintre responsabilii de campanie din echipa Clinton a punctat cu ocazia vizitei în Iowa că noul motto va fi „We are all about humility” – un mesaj radical diferit de cel din 2008 și, de altfel, bine primit de media și de public.
Hillary Rodham Clinton are șansa istorică de a deveni prima femeie președinte al SUA și, dincolo de asta, de a păstra fotoliul de la Casa Albă în fieful democraților, pentru care un al treilea mandat prezidențial ar însemna în primul rînd continuitate în implementarea politicilor sociale lansate în timpul mandatelor lui Obama. Reforma sistemului de sănătate ar trebui urmată de o reformă a educației, așa cum actualul președinte spunea recent, iar asta nu se poate realiza decît asigurînd controlul executiv. Ca să nu mai vorbim despre noua abordare în privința relațiilor internaționale, unde viziunea lui Barack Obama a înclinat balanța spre ceea ce analiștii numesc smart power (diplomație și intelligence), în detrimentul abordării hard power, bazată în esență pe forța militară. Un milion de motive îi mînă în luptă pe democrați iar Hillary Clinton este, după toate aparențele, omul potrivit la locul potrivit. În 2008 s-au prezentat în alegerile preliminare două premiere: un posibil prim președinte de culoare și un posibil prim președinte femeie. Acum, cel de-al doilea a rămas în joc; iar cel mai mare avantaj este acela că Hillary are o notorietate uriașă la nivelul publicului american – aproape 100%. Implicată activ în politică încă din studenție, după ce a stat cu profesionalism și dedicație în spatele soțului său ajuns pînă la cea mai importanță funcție în stat, după ce și-a exercitat cu inteligență și discreție rolul de primă doamnă și după ce a trăit în văzul lumii un episod în care enorm de multe dintre femeile moderne se regăsesc (celebra telenovelă Bill – Monica Lewinsky), Hillary s-a dovedit o femeie atît de tare, echilibrată și calculată, încît nu doar că și-a iertat jumătatea – ci s-a repliat și a salvat cu iscusință blazonul familiei, devenind pe rînd senator, candidat prezidențial cu șanse foarte mari și unul dintre cei mai activi Secretari de Stat. Tandemul Hillary-Bill a funcționat perfect în ultimii ani și, dincolo de politică, cuplul a construit un uriaș imperiu financiar al cărui principal pilon a fost Fundația Clinton. Și așa ajungem înapoi la oile noastre, căci săgețile din spatele glumiței lui Barack Obama fix aici ținteau…
„Clinton Cash” şi magnatul canadian Frank Giusta
O carte numită sugestiv „Clinton Cash”, scrisă de un conservator (îi spun așa pentru că în emisiunea First Read de la NBC a recunoscut că are simpatii de partea asta a eșichierului politic), Peter Schweizer arunca o mare umbră de îndoială asupra onestității soților Clinton. Practic, în această carte Schweizer spune că Fundația celor doi a primit zeci de milioane în donații provenite de la companii sau donatori privați externi, într-o perioadă în care Hillary era Secretar de Stat. Cazul magnatului canadian Frank Giustra este cel mai sugestiv din punctul de vedere al autorului cărții căci, printr-una dintre companiile sale, Giustra ar fi obținut beneficii din vînzarea unei mine de uraniu, aflată pe teritoriul american, către ruși (prin gigantul Rusatom). În paralel, Bill Clinton ar fi primit un onorariu de 500.000 $, plătit printr-o bancă rusească ce ar fi avut legături cu Kremlin-ul. Și nu numai.
Dosarul columbian este un alt exemplu pe care Schweizer îl oferă. Pe scurt, la Washington se discuta despre un acord comercial cu această țară, iar Hillary Clinton era unul dintre opozanți. Același Giustra, prin compania Pacific Rubiales Energy, avea interesul de a obține drept de foraj în anumite perimetre importante din Columbia. În 2009, cînd Hillary a preluat poziția de Secretar de Stat, și-a modificat punctul de vedere și a susținut semnarea tratatului. Cîteva zile mai tîrziu, spune autorul cărții, compania lui Giustra a primit dreptul de foraj fără probleme. Potrivit Politico și New York Times – care au primit dreptul de a răsfoi cartea „Clinton Cash” înainte de publicare – chiar în acea perioadă (2010), Bill Clinton s-ar fi plimbat prin America de Sud la bordul unor avioane private aparținînd lui Giustra și ar fi susținut 4 discursuri în cadrul unor evenimente organizate în zonă pentru frumoasa sumă de 800.000 $. Bill a fost de la bun început un susținător al acordului SUA-Columbia și, după cum descrie Schweizer situația, cînd Hillary a vizitat această țară oficial, ca Secretar de Stat, soțul ei s-ar fi aflat acolo, însoțit de Frank Giustra. La scurt timp după vizită, în cursul lui 2010, Prima Colombia Properties – în care Giustra era implicat prin intermediul altei companii, Flagship Industries – a anunțat că a primit dreptul de a tăia lemn pentru construcții dintr-o pădure situată pe țărmul columbian.
Chiar președintele Alvaro Uribe ar fi făcut o vizită privată cuplului Clinton, înainte de numirea lui Hillary ca Secretar de Stat, la casa lor din Chappaqua. Politico arată că, peste ceva timp, Uribe i-a oferit un premiu oficial lui Bill Clinton. Sigur că apariția cărții lui Peter Schweizer în acest moment, cînd Hillary Clinton tocmai și-a anunțat intenția de a candida la președinție, dă serios apă la moară opozanților săi republicani. Jurnaliștii au tratat cu rezervă informațiile din volumul „Clinton Cash” și l-au luat pe autor la întrebări, cerîndu-i să furnizeze probe directe care să facă o legătură quid-pro-quo între toate aceste scheme financiare și activitatea oficială a lui Hillary în slujba Washingtonului. Schweizer a recunoscut că acestea nu există, însă ceea ce el stabilește în carte este un „modus operandi”, un model care cu siguranță ar trebui să ridice semne de întrebare și să ducă la declanșarea unei investigații oficiale cu privire la traseul banilor din conturile Fundației Clinton.
De-a lungul anilor, magnatul canadian Frank Giustra a participat cu aproximativ 100 milioane $ în diverse proiecte din cadrul Fundației Clinton, în special prin Clinton Giustra Enterprise Partnership, proiect destinat ajutorării comunităților sărace din mai multe zone ale lumii. Giustra a emis și un comunicat de presă în care spune, de pildă, că și-a vîndut participațiile în compania Pacific Rubiales (cea cu forajul) cu ani înainte de semnarea Acordului de Liber Schimb USA-Columbia care, pînă la urmă, a fost aprobat de mai multe agenții de stat americane și de Casa Albă. „Să spui că eu aș fi avut ceva de-a face cu această chestiune, este pură speculație”, a afirmat Giustra.
O speculație alimentată, însă, de un alt amănunt: în declarațiile fiscale înaintate de Fundația Clinton (vreo 900 de formulare) s-au strecurat cîteva greșeli pe care CEO-ul instituției, Maura Pally, le recunoaște. Se pare că, deși veniturile totale ale Fundației au fost raportate corect în vederea impozitării, pe alocuri banii obținuți din grant-uri guvernamentale s-au amestecat cu cei primiți din donații. „Da, am făcut cîteva greșeli, așa cum multe dintre organizațiile de mărimea noastră mai fac, dar am luat măsuri rapide ca să le remediem și ca să ne asigurăm că nu se mai întîmplă în viitor”, a declarat public Pally. Ea a explicat și o altă situație: nu toți donatorii Fundației Clinton sînt listați public, așa cum prevede legea americană. Iar asta se întîmplă pentru că, spune Pally, e vorba despre donatori externi, supuși legislației din alte țări. În timp ce Giustra Enterprise Partnership din Canada figurează pe listă, nu toți donatorii individuali ai acestui fond sînt menționați, pentru că legea canadiană interzice publicarea numelor fără acordul expres al persoanelor în cauză. O chichiță avocățească de care opozanții conservatori s-au agățat pentru a lansa în spațiul public încă o întrebare: de ce are nevoie Fundația Clinton de bani din străinătate? Mai ales în condițiile în care fondatorii acestei organizații – Bill și Hillary – sînt implicați politic și, în perspectivă, decizional la cel mai înalt nivel. Nu cumva asta ar putea arunca o umbră de îndoială asupra politicilor de stat promovate într-un moment sau altul? În acest moment, resursele externe ale Fundației Clinton vin din 6 țări: Australia, Canada, Germania, Olanda, Norvegia și Marea Britanie.
Mai mult decît atît, un alt scandal de care cu siguranță ați auzit – cel al e-mail-urilor – a zguduit echipa Clinton. S-a aflat că, în timpul mandatului său, Hillary ar fi utilizat pentru comunicare un server și o adresă de mail private, în locul celor de serviciu. Un număr de aproximativ 30.000 de mesaje au fost puse la dispoziția autorităților ca urmare a acestei dezvăluiri, însă Hillary a recunoscut că în listă ar fi existat tot pe atîtea mesaje private, de familie, pe care le-a șters. Și cine poate garanta, întreabă, de pildă, fostul candidat prezidențial republican Mitt Romney, că n-a fost vorba despre mită? „După toate aparențele, Hillary Clinton putea fi mituită pentru a «unge» vînzarea a ce? A 20% din producția de uraniu a Americii către Rusia. Și apoi a ascuns totul mințind despre o întîlnire la ea acasă cu cei implicați și ștergînd e-mail-urile.(…) Am fi știut cu siguranță dacă a fost sau nu vorba despre mită, dacă nu și-ar fi șters mii de e-mail-uri. Dar acum avem de-a face cu o serie de fapte extrem de serioase și totul arată ca o mită”, a acuzat Romney, punînd cap la cap ițele afacerii Giustra cu povestea serverului privat. Grea și ingrată misiune pentru echipa Clinton să combată acum toate aceste speculații. Pentru că, pînă la proba contrarie, spusele lui Peter Schweizer – autorul încă nepublicatei „Clinton Cash” – nu sînt mai mult decît atît…
Candidatul „inevitabil”
Lungul drum al lui Hillary spre Casa Albă mai are și alte capcane. Politice, desigur. Notorietatea imensă de care fosta primă doamnă-senator-Secretar de Stat se bucură nu e doar un factor pozitiv. Pentru că nimeni altcineva dintre democrați nu are aceleași atu-uri, este clar pentru toată lumea că Hillary a devenit „candidatul inevitabil”. Ei bine, poziția asta are două tăișuri, căci publicul american nu dorește sub nici o formă să voteze singura opțiune existentă. Lipsa unui challenger serios în alegerile primare, într-o țară unde procedura asta a asigurat de-a lungul anilor dezbateri serioase și a scos multe „bube” la lumină înseamnă, chiar și pentru susținătorii democraților, un handicap destul de serios. Într-un recent sondaj Bloomberg Politics, 72% dintre susținătorii democrați și independenții chestionați spun că Hillary ar trebui să se confrunte cu un challenger în alegerile primare. Iar gradul ei de popularitate nu pare a fi în creștere. Dimpotrivă. Bloomberg face măsurători încă din 2013 pe tema posibililor candidați și, în ceea ce o privește pe Hillary, procentul simpatizanților democrați care ar vota pentru ea este acum de 42%, față de 52% cu doi ani în urmă.
Mesajele de campanie sînt și ele foarte importante, la fel cum e poziționarea pe care Hillary o va alege în raport cu publicul american. Umilința despre care vorbeam pare o idee bună, dar mai există și ideea că Hillary ar putea deveni prima femeie președinte, o femeie care ajunge să spargă „cel mai înalt acoperiș de sticlă”, un loc destinat pînă acum bărbaților. Pentru comunicatorii echipei Clinton o astfel de strategie pare nimerită, dar sondajele ar putea modifica substanțial mesajele. 83% dintre americanii chestionați în sondajul Bloomberg nu sînt impresionați de genul viitorului lider de la Casa Albă și doar 12% spun că asta i-ar influența să voteze pentru Hillary.
De cealaltă parte a baricadei, republicanii nu au nume atît de sonore. Unul dintre posibilii candidați este Jeb Bush, fostul guvernator de Florida și fratele lui George W. Bush, care are – în rîndul republicanilor și al independenților înclinați să voteze un republican – o notorietate de 76%. Cu toate astea, și lui îi atîrnă deasupra capului, în mod paradoxal, povara trecutului familiei. Așa cum recent observa fostul președinte George W. Bush, americanilor nu le plac dinastiile – iar reacția publică ar putea ușor deveni „oh, încă un Bush?”. Motiv pentru care în campanie va sta cît de departe posibil de fratele său.
Rand Paul și Scott Walter sînt alte două nume de pe lista GOP, cu un Rand Paul destul de vocal în ultima vreme în privința scandalurilor declanșate în jurul Fundației Clinton. Totuși, în cercurile democrate se vorbește despre un alt contender: Marco Rubio, de 43 de ani, senator de Florida. Dan Mahaffee, analist în cadrul Centrului de Studiu al Președinției și Congresului, spune că Rubio vine puternic din urmă cu un discurs viguros și proaspăt și că are șansa de a se poziționa ca „next generation politician”, ceea ce ar crea probleme pînă și unui sfinx precum Hillary.
Bill şi vrejul de fasole
Pentru democrați, victoria din 2016 e extrem de importantă iar Obama va susține cu toată forța candidatura lui Hillary, spun analiștii. Totuși, ea va fi nevoită să se disocieze de imaginea lui pentru a nu capitaliza și criticile primite de Obama în cele două mandate. Vă mai întrebați de ce este atît de important acordul nuclear cu Iran pentru actuala Administrație de la Washington? Republicanii au criticat permanent conducerea democrată pentru faptul că a slăbit pîrghiile externe și s-a retras din multe părți ale lumii pe care SUA le controla militar pînă în 2008. Deal-ul cu Teheran ar fi dovada vie a succesului doctrinei smart politics, pe care și Hillary Clinton o susține. Cine i-a citit cartea „Istorie trăită” știe foarte bine asta. Un acord final pe frontul iranian ar anula, cel puțin pentru o vreme, aparența de slăbiciune pe care republicanii s-au chinuit să i-o construiască lui Obama în toți acești ani. Și, deocamdată, ne interesează victoriile de etapă, nu? Căci 2016 e anul viitor, mai vedem ce urmează după aceea…
Familia s-a strîns deja în jurul lui Hillary. Chelsea și soțul ei au stat lipiți de telefoanele mobile în ziua în care Hillary și-a anunțat candidatura și, în secunda următoare mesajul „Very proud f you Mom!” a apărut pe contul ei de pe o rețea socială. Este de așteptat ca Chelsea să se implice în campanie, așa cum a făcut-o și în 2008. Dar ce va face Bill în tot timpul ăsta? Potrivit Politico, fostul președinte evită deocamdată subiectul. În preajma anunțului făcut de Hillary, Bill purta discuții despre – ghici ce? – stadiul acordului cu Iran, pentru care își oferea public ajutorul și despre pericolul reprezentat de Statul Islamic în Orientul Mijlociu.
În timp ce soția sa se afla în cea de-a doua săptămînă de campanie, în New Hampshire, Bill Clinton conferenția la Georgetown University și anunța, în aplauzele audienței, că „din motive evidente, nu intenționez să discut prea mult despre politică și alegeri”. Cît despre implicarea directă în campanie și strategie, fostul președinte a explicat că, deocamdată, rolul său este să fie „consilier din umbră pînă cînd ajungem mult, mult mai aproape de alegeri”. Dacă ar fi să vă traduc, background de saxofon…
Scris de MARI JEANNE ION
