Motiv de cearta intre Canada si SUA: Madawaska – “Tara porcilor spinosi”

.

In limba Mi’kmaq, “madawas” inseamna “porc spinos“, iar “kak” inseamna “loc, pamint sau tara“. Republica Madawaska, sau “tara porcilor spinosi“, a fost o entitate administrativa fara un statut clar si fara o organizare civila distincta ce a fost definitivata in primul rind de oamenii care o populau – si care au impartit aceeasi limba, cultura si religie.

Din punct de vedere geografic, Madawaska a fost o regiune de frontiera care a inclus parti din Quebec, New Brunswick (Canada) si Maine (SUA). De-a lungul timpului, zona a fost motiv de disputa intre provinciile canadiene, precum si intre Statele Unite si coloniile britanice din America de Nord. Principalul motiv al discordiei a fost industria lemnului de cherestea, care a facut ca SUA si Guvernul de la Londra sa incerce sa controleze padurile bogate din regiune. Desi Madawaska a fost in final impartita intre americani si Canada, localnicii si-au pastrat mostenirea culturala si au ignorat frontierele impuse, facind afaceri in ambele parti ale granitei.

Un teritoriu disputat

Definirea in termeni clari a Republicii Madawaska este dificila, deoarece aceasta nu a fost nici o entitate civila organizata, nici o entitate administrativa bine precizata. Ca urmare, nu au existat nici un district, stat sau colonie bine definite, care sa cuprinda intreaga regiune. In schimb, ea a fost definita de oamenii care au populat-o si care au impartasit aceeasi limba, cultura si religie. Locuitorii din regiune au fost si sint si astazi cu precadere acadieni si canadieni francezi.

Din punct de vedere geografic, Madawaska a fost o zona de granita care a inclus parti din Quebec, New Brunswick si Maine, fiind concentrata de-a lungul malurilor riului Saint-John. Mai exact, zona a inclus valea superioara a riului Saint-John in New Brunswick, Temiscouata si sudul regiunii Kamouraska din Quebec, precum si districtul Aroostook din Maine. Madawaska a fost numele unui riu care se varsa in St-John si care marca locul unde s-au stabilit locuitorii vaii (aborigeni si europeni).

Primii locuitori ai regiunii Madawaska au fost aborigenii, care s-au stabilit pe malurile acestui riu, profitind de bogatia de resurse din regiunea salbatica. Insa oamenii care au definit in cele din urma regiunea si au dat aroma sa distincta, care poate fi intilnita si astazi, au ajuns in zona in anii de dupa Revolutia Americana.

Dupa expulzarile care au marcat perioada 1755-1764, mai multi acadieni s-au stabilit in valea inferioara a riului St-John. Ulterior, sosirea in regiune a mii de loialisti britanici i-a fortat pe multi acadieni sa ia in considerare o noua mutare. Acadienii erau ingrijorati nu doar de faptul ca loialistii – protestanti si anglofoni – ii vor asimila. Ei se temeau si ca va ramine putin pamint de impartit pentru copiii si nepotii lor. Mai mult, din moment ce deplasarea in zone cu teren mai ieftin si mai bogat in resurse a fost o miscare obisnuita pentru colonistii nord-americani, odata ce regiunea lor adoptiva a fost cucerita, multi acadieni au considerat firesc sa se mute in Madawaska. Impreuna cu acadienii, numerosi canadieni francezi din regiunile Cote-du-Sud si Kamouraska, care erau suprapopulate, au ajuns si ei in zona in cautarea lor de terenuri pentru agricultura.

Datorita succesului pe care l-a cunoscut industria lemnului, populatia din regiunea Madawaska a crescut pe intreg parcursul secolului al XIX-lea. Locuitori din Noua Anglie si numerosi canadieni francezi au ajuns in zona, in cautare de pamint ieftin si pentru a lucra in industria de cherestea, in schimb foarte putini acadieni au migrat in regiune in aceasta perioada. Plecati in special din valea Kennebec, colonistii din Noua Anglie au trait izolati de populatia vorbitoare de limba franceza, stabilindu-se cu precadere in zonele din vestul regiunii si lucrind in industria lemnului.

Pe de alta parte, canadienii francezi au cautat sa se integreze cu populatia bastinasa vorbitoare de franceza. Insa interesant este ca a existat o diviziune clara intre canadienii francezi si colonistii acadieni. Majoritatea imigrantilor noi nu aveau nici o legatura familiala cu zona, ceea ce a provocat disensiuni cu acadienii. Noii-veniti erau priviti cu mare neincredere, nu s-au putut casatori cu cei din familiile bastinase si, de multe ori, nu erau lasati sa faca cumparaturi pe datorie la magazinele din micile asezari.

Agricultura, sursa de bogatie

Desi au ajuns in regiune din diferite zone, locuitorii din Madawaska au impartasit citeva lucruri comune. Cel mai important, deoarece majoritatea erau acadieni si canadieni francezi, populatia sa a fost cu precadere romano-catolica si vorbitoare de franceza. De asemenea, agricultura a fost in centrul vietii locuitorilor din Madawaska, care cultivau cu precadere griu, orz, ovaz, cartofi si chiar tutun, cresteau vaci si cai – calitatea armasarilor din Madawaska fiind faimoasa in intreaga America de Nord.

Desi Madawaska era departe de marile centre comerciale nord-americane, regiunea nu a fost deloc izolata. Zona se afla pe o ruta importanta, cunoscuta ca urmare, locuitorii au importat numeroase bunuri care nu erau specifice zonei, bucurindu-se de produse exotice aduse din regiuni mai circulate: ciocolata, mirodenii, bere, whisky, ceai si cafea. Familiile erau numeroase, unele avind pina la 14 copii, casatoria fiind o necesitate economica.

Inainte de sosirea colonistilor vorbitori de limba franceza, comertul cu blanuri era principala activitate economica din regiune. Dupa sosirea lor, zona a devenit cunoscuta ca un producator important de griu. Istoricii sustin ca a fost produs atit de mult griu, incit colonistii nu numai ca aveau suficiente resurse pentru propria lor existenta, dar au si exportat cantitati importante.

Cu toate acestea, pina la mijlocul anilor 1830, productia de griu a inceput sa scada in zona ca urmare a unor recolte sarace, ierni mai lungi si a concurentei fermierilor din vest.

Dupa declinul industriei griului, o alta industrie a inceput sa se dezvolte rapid: cheresteaua. In Madawaska se aflau paduri de pini intinse, care erau atit de bogate incit au provocat multi ani de tensiune intre Statele Unite si America de Nord Britanica. Initial, colonistilor li s-a permis sa taie copacii doar de pe pamintul lor, daca primeau o aprobare oficiala de la Guvern. Locuitorii puteau vinde lemnul pentru a-si suplimenta veniturile obtinute din vinzarea cerealelor si multe familii au facut averi combinind exploatarea forestiera cu agricultura. Pina la mijlocul anilor 1830 insa, industria lemnului s-a extins cu repeciziune, dupa ce au ajuns in regiune tapinarii implicati in operatiuni de taierea lemnului pe scara larga si, ca urmare, mai multe “tabere de cherestea” au fost deschise in vale, atragind muncitori din regiunea superioara a vaii Saint-John, din Canada inferioara si din Noua Anglie. Iar lucrurile s-au complicat odata cu sosirea in zona a lucratorilor forestieri americani.

Republica Madawaska

In diferite momente ale istoriei, Madawaska a fost un teritoriu disputat de trei entitati diferite: New Brunswick, Quebec si Statele Unite. Incepind cu sfirsitul anilor 1780, provinciile Quebec si New Brunswick si-au sustinut pretentiile fata de regiune si, pentru o scurta perioada, fiecare si-a afirmat, in acelasi timp, autoritatea asupra zonei. Intr-o harta realizata in 1790, autoritatile din Quebec au revendicat Madawaska ca parte a teritoriului lor si au oferit loturi de teren pentru potentialii colonisti. Concomitent, si cele din New Brunswick au recurs la tactici similare si au incurajat colonistii sa se stabileasca in zona pe care o considerau ca face parte din teritoriul lor. Situatia a provocat numeroase probleme: comerciantii si-au contestat licentele de comert unul altuia, ceea ce a dus la procese comerciale multiple.

Lucrurile au devenit mai complicate odata cu sosirea taietorilor de lemne americani. A fost momentul in care, aproape pe neasteptate, in zona a aparut si… Republica Madawaska. Originile republicii-fantoma pot fi gasite in Tratatul de la Paris (1783), care a stabilit granita dintre SUA si coloniile britanice din America de Nord. Ca si in cazul altor citorva zone disputate aflate de-a lungul granitei ce nu fusese definita cu exactitate, zona Madawaska si regiunea mai mare care o includea, aflata intre statul american Maine si provincia canadiana New Brunswick, au reprezentat motive de disputa intre diferite tabere, pina in 1842.

Padurile vaste si bogate din regiune nu au trecut neobservate si, in anii 1810, lucratori forestieri din sudul statului american Maine s-au stabilit de-a lungul riurilor St-John si Aroostook. Aceasta a provocat o disputa teritoriala, intrucit cine avea jurisdictie asupra regiunii controla padurile.

Unul dintre acesti tapinari s-a aflat in prim-planul unui eveniment care a schimbat starea de fapt in zona. In 1817, in regiune a ajuns colonistul american John Baker, care si-a stabilit resedinta la vest de confluenta dintre riurile Meruimticook (numit astazi Baker Brook, in onoarea lui) si St-John. Zona face parte din provincia canadiana New Brunswick. In afara celor care locuiau in asezarea Madawaska, regiunea – astazi numita districtul Aroostook – era pustie.

La recensamintul din 1830, Madawaska avea o populatie de 2.487 persoane, iar cele mai apropiate asezari erau Aroostook (unde traiau 261 de persoane) si Houlton Plantation (cu 576 de locuitori). In 1825, Baker a cerut oficialilor din Maine includerea zonei Madawaska in statul american. Deoarece Baker credea aproape cu fanatism ca teritoriul apartine statului Maine, Guvernul britanic l-a privit ca pe un agitator si un provocator. In 1827, Baker a recurs la mai multe actiuni care au infuriat autoritatile din New Brunswick: a incercat sa opreasca trimiterea postei cu canoea intre Madawaska si Quebec, pe riul St-John, a incercat sa-i oblige pe locuitorii francezi din Madawaska sa respinga autoritatea britanica asupra regiunii si a impiedicat un politist sa efectueze o arestare – astfel incerca el sa sfideze autoritatile britanice.

La 4 iulie 1827, a organizat la casa lui o petrecere de Ziua Independentei, unde i-a invitat pe toti colonistii din Madawaska. In acea perioada, 16 familii americane locuiau in valea riului St-John, alaturi de colonistii francezi. In timpul petrecerii, Baker a proclamat ca intreg teritoriul Madawaska este independent de orice jurisdictie straina si a promis ca nu va recunoaste nici o alta autoritate in afara de Statele Unite. Pentru a saluta crearea noii republici, Baker a inaltat un steag creat de sotia sa, Sophronia “Sophie” Rice. In cursul serii a avut loc un bal, in timpul caruia Baker a anuntat organizarea la 10 august a unei adunari pentru a considera ratificarea unui Guvern al Republicii Madawaska. Baker spera ca, urmind exemplul sau, locuitorii “republicii” isi vor declara apartenenta la Statele Unite.

Impreuna cu Steven Grover, Baker a pregatit asa-numitul Madawaska Compact, care prevedea un angajament de sustinere reciproca si de solutionare a litigiilor prin mediatori alesi, fara a se recurge la autoritatile britanice. Guvernul urma sa fie condus de catre Baker, cu functia de “General” al republicii, si de alti doi membri ai comunitatii, Charles Stetson si James Bacon. Generalul urma sa fie investit cu puteri speciale in ceea ce priveste confiscarile. Dupa un an de existenta, “republica” trebuia sa depuna cerere oficiala pentru anexare la statul Maine.

Insa colonistii francezi care locuiau in regiune au ignorat eforturile lui Baker, iar autoritatile britanice din Fredericton au cerut arestarea sa pentru “revolta“. Iar la 10 august, in ziua stabilita pentru adunare, un magistrat local a sosit pentru a confisca “documentul care fusese oferit spre semnare participantilor” si a cerut ca Baker sa se supuna autoritatii provinciei New Brunswick. Rebelul a refuzat, argumentind ca era pe teritoriul american. Sotia sa a inaltat steagul Madawaska, iar atunci cind magistratul i-a ordonat lui Baker sa-l dea jos, acesta a refuzat din nou. Dupa plecarea judecatorului, Baker a mers in Portland pentru a cere guvernatorului si politicienilor din Maine sa asigure protectia Republicii Madawaska.

Reintors acasa, Baker a fost arestat la 25 septembrie, petrecindu-si urmatoarele 13 luni in inchisoarea din Fredericton. Eliberat, el a fost supus unui proces civil, iar in mai 1828 a fost condamnat pentru ca “s-a opus cu violenta si a rezistat autoritatii Majestatii Sale si a aplicarii legilor in partea superioara a parohiei din Kent; a incercat sa convinga servitorii Majestatii Sale sa se indeparteze de loialitatea fata de Majestatea Sa“, a fost amendat cu 25 de lire sterline si inchis pentru ca nu a platit amenda. Dupa doua luni, Baker a continuat sa refuze sa plateasca banii si a fost din nou inchis, pina la sfirsitul lunii octombrie.

Situatia lui Baker a devenit un incident international, iar presedintele John Quincy Adams a cerut secretarului de stat Henry Clay sa investigheze problema. Odata informat despre detalii, Clay a schimbat scrisori cu Guvernul britanic in privinta lui Baker, ambele tabere recunoscind ca SUA nu pot fi declarate vinovate de actiunile rebelului. Evenimentele din acea perioada au contribuit insa la impulsionarea ideii ca problema granitei trebuie reglementata, chiar daca Guvernele din Maine si New Brunswick nu au fost dispuse sa se desparta de o astfel de sursa de venit. Pentru a preveni alte probleme, Londra si Washington au convenit sa imparta teritoriul disputat. Insa acest fapt nu a fost suficient pentru Maine, care a pretins intreaga regiune.

Byrons

In 1831, Baker s-a aflat in fruntea unei miscari ce a incercat sa creeze un district in Madawaska, dupa ce Adunarea Legislativa din Maine si-a reafirmat pretentiile fata de zona nordica aflata in disputa. Autoritatile britanice au emis un mandat pentru arestarea sa, dar Baker a fugit in padure, alaturi de alti rebeli. Noua ani dupa aceea, in 1840, a fost amendat cu 20 de lire sterline pentru ca “i-a indemnat pe citiva soldati sa dezerteze din Regimentul 58 stationat la Madawaska”.

In 1839, disputa frontaliera a dus aproape la declansarea unui conflict, asa-numitul Razboi din Aroostook. Ingrijorat de faptul ca “provincialii” din New Brunswick au intrat pe teritoriul statului Maine, unde taiau lemne, guvernatorul John Fairfield l-a trimis pe Rufus McIntyre si o mica armata pentru a-i opri. Americanii au fost insa capturati de tapinari, care i-au trimis in fata autoritatilor din New Brunswick, unde au fost acuzati ca au invadat colonia. In plus, oficialii din New Brunswick au decis sa trimita trupe care sa stationeze de-a lungul riului St-John, si ambele tabere au inceput sa ridice in zona cazarmi si posturi militare.

Dar razboiul care se pregatea a fost evitat prin semnarea Tratatului Webster-Ashburton intre SUA si Marea Britanie, la 9 august 1842, document care a rezolvat in cele din urma problema frontierei, riul St-John fiind desemnat ca granita. Maine controla Valea Aroostook si avea drepturi de navigatie gratuite pe riu; locuitorii din Madawaska, care traiau la nord de riu, au ramas britanici; cei care traiau in sud, au devenit cetateni americani. Madawaska a devenit astfel o regiune de frontiera si a fost anexata Canadei de Est (actualul Quebec). In anii 1850, zona a fost transferata provinciei New Brunswick.

Desi la nivel administrativ regiunea era sub jurisdictie americana si britanica, la nivel local situatia a ramas relativ aceeasi. Franceza a continuat sa fie limba de comunicare de pe ambele maluri ale riului, in pofida presiunilor Guvernului din Maine de a-i americaniza pe cetatenii vorbitori de limba franceza, iar numeroase familii americane au continuat sa-si trimita copiii la scolile din New Brunswick. De asemenea, locuitorii din ambele parti ale granitei au continuat sa practice catolicismul. De fapt, americanii Madawaskani au continuat sa calatoreasca la St-Basile (in New Brunswick) pentru a merge la slujbe si, pina in anii 1860, au ramas sub jurisdictia Diocezei de Fredericton. Cind a fost creata noua Dioceza de Portland, in 1859, care ar fi putut servi partea americana a vaii, episcopii din Portland, St-John si Arhiepiscopul de Halifax au fost de acord ca valea nu trebuie divizata. Ei au sustinut ca toti credinciosii din regiune s-au opus acestui fapt si ca impartirea lor ar putea compromite caracterul francez al regiunii din Maine. De fapt, Madawaskanii americani au cerut sa fie plasati sub Dioceza de Portland, argumentand ca trecerea riului in timpul iernii era prea dificila.

Republica Madawaska este comemorata si astazi de unii localnici, care se numesc “byrons“. Steagul regiunii, care include un vultur plesuv si un arc cu cinci stele rosii pe un cimp alb, flutura din 1938 pe Primaria din Edmundston (New Brunswick) si la festivalurile din Madawaska. Iar primarul din Edmundston, cea mai mare municipalitate din regiune, poarta si titlul onorific de “Presedinte al Republicii Madawaska”.

ADRIAN NOVAC

INTERESAT DE MUNCA SAU EMIGRAREA IN CANADA?

 

  • RAZVAN DUPLEAC
  • Membru ICCRC/CRCIC – Immigration Consultants of Canada Regulatory Council/Conseil de Reglementation des Consultants en Immigration du Canada
  • Consultant in emigratie recunoscut de Ministere de l’Immigration du Quebec
  • Telefon: (1) 438 496-4054
  •                    (pentru cei care suna din afara Canadei: 001-438-496-4054)
  • E-mail: RDimmigrationCanada@yahoo.ca

 

Comenteaza acest articol

comentarii

Poate te intereseaza

Raportul canadianului Richard McLaren, decisiv in ancheta privind dopajul sportivilor rusi

La mijlocul lunii iulie, un raport al Agentiei Mondiale Antidoping (WADA) acuza oficlialii de la …