Poate ca unul din locurile carora misterul le vine fascinant de bine este Petra (Iordania)! Istoricii inca mai dezbat si nu reusesc sa se puna de acord asupra multor aspecte ale acestui fantastic loc al omenirii – iar asta poate ca este bine, frumusetea si misterul fiind dintotdeauna reteta seductie i pe care continua sa o exercite asupra noastra fabuloasa capitala a nabateenilor. Vaporul nostru de croaziera intra usor in portul Aqaba -poarta catre mare a Iranului, iar de aici vom merge in desert, acolo unde ne asteapta ruinele fantastice din Petra, dar vom vedea si Wadi Rum – locul unde soldatul englez numit E.T Lawrence si-a gasit noul destin ca „Lawrence al Arabiei”. La 6 decembrie 1985, orasul Petra a fost declarat de UNESCO ca fiind mostenire culturala universala, iar multimea de vizitatori care curge constant spre acest loc unic sta marturie a fascinatiei pe care continua sa o exercite asupra noastra acest oras unic.
In context amintim ca numele antic al orasului Petra, respectiv „Rekem”, apare in Manuscrisele de la Marea Moarta, fiind asociat si cu Muntele Seir. Traditiile arabe sustin ca Petra a fost locul in care, in timp ce se afla cu poporul sau in calatoria prin pustiu, a lovit stinca cu toiagul si apa a tisnit salvindu-i pe insetati, iar sora sa, Miriam, ar fi inmormintata chiar in aceste locuri de culoarea trandafirului. Petra a fost aleasa drept loc al capitalei nabateenilor datorita pozitiei sale: o vale inconjurata de pereti masivi de gresie, foarte greu accesibila pe caile naturale deschise calatorului – practic „ermetica”, o adevarata fortareata. Principala intrare este numita Siq (sageata) si calea de acces este de fapt o fisura verticala in peretele de gresie, un defileu lung de 1,2 km, inalt pe anumite portiuni si pina la 200 m si pe alocuri atit de ingust incit nu depaseste 3 m. Trecatoarea si templul de la capatul ei (Kazneh) au devenit larg cunoscute datorita filmul „Indiana Jones, ultima cruciada”.
Pierduta in timp, Petra s-a dezvaluit lumii vestice abia in 1812, cind elvetianul Johann Ludwig Burckhardt, bun cunoscator al limbii si obiceiurilor arabe, s-a deghizat in musulman si a reusit in timp sa cistige increderea localnicilor, astfel incit i-au permis sa ajunga pina la muntele Haroun (unde se presupunea ca Burckhardt dorea sa faca o ofranda). La iesirea din canion i-a aparut constructia grandioasa a „Trezoreriei” – Khazneh. Cum ghidul devenise suspicios, Burckhardt a renuntat la explorarea locului, insa a mentionat mai tirziu totul in jurnalul sau Pina la descoperirea sa, Petra era o legenda – asa cum a fost si Troia pina sa fie gasita si redata lumii. Trecerea Petrei din legenda in realitate a impresionat atit de mult incit a ajuns si in poezie, fiind denumita, intr-un sonet al lui William Burgon, „un oras rosiatic-trandafiriu vechi cit o jumatate de timp”. Atit de perfect atemporala este Petra, incit pe buna dreptate putem spune si noi ca aduna misterul din „jumatate de vreme”…
Inainte insa de a explora cetatea, sa trecem scurt prin istoria sa: Petra s-a dezvoltat la intersectia drumurilor comerciale care legau Gaza in vest, Bosra si Damasc in nord, Aqaba si Leuce peste Marea Rosie si Golful Persic peste desert. Petra a fost o dovada de ingeniozitate si indrazneala – o oaza artificiala in plin desert. Arhitectii sai au stiut sa exploateze fiecare resursa naturala: peretii de gresie, intrarile „imposibile” si micul riu ce strabatea periodic valea colectarea apelor sale si a celor de ploaie, pentru depasirea perioadelor de seceta, a facut posibila ridicarea acestui oras fabulos. Ceea ce vedem acum la intrarea in Petra -barajul care directioneaza si colecteaza apele riului Wadi Rum- este de fapt replica barajului original construit in sec. I i.Ch. de catre nabateeni, baraj care a rezistat pina in anul 1896! Bazata pe impletirea stilurilor si influentelor nabateene, egiptene, grecesti, romane si siriene, istoria orasului coboara cel putin pina in sec. al VI i.Ch – este greu de datat, inscriptiile fiind facute pe straturile de tencuiala care in timp s-au deteriorat aproape complet. Odata cu perioada romana incepe declinul orasului, accentuat de doi factori: ridicarea in importanta a Palmyrei ca nou centru comercial (cresterea volumului si importantei comertului pe mare), la care se adauga si faptul ca in anul 363 un cutremur important nu doar ca a darimat multe din cladiri, dar a avariat sistemul de aprovizonare cu apa element vital pentru supravietuirea orasului. Am trecut un pic prin istorie, acum putem sa admiram in voie aceasta dovada de maiestrie, inteligenta si vointa!
* – Intrind prin defileul ingust, Siq, vedem peretii, canale de apa, nise votive, sculpturi, reprezentari de zei, dar si scene din viata de zi cu zi.
* – Tot in defileu sint si camere subterane, despre care se crede ca ar fi fost ale celor care pazeau intrarea in Siq. Odata iesiti din defileu intram in orasul cioplit in stinca rosie-trandafirie: teatre, obeliscuri, morminte, temple, piete – se estimeaza ca circa 30. 000 de persoane traiau in Petra secolului I i.Ch!
* – Sapata de sus in jos in fata verticala de stinca rosie, Khazneh („Trezoreria”) este de fapt un mormint antic despre care legendele spun ca adaposteste o comoara in urna sculptata in cel mai inalt punct al sau. Urmele lasate de gloante in acea zona a fatadei sint dovada influentei exercitate de aceasta legenda asupra cautatorilor de comori.
* – Amfiteatrul roman cu ale sale 3.000 de locuri, mormintele regale sapate in peretii de gresie, drumul principal strajuit odata de coloane, asa-zisa „Manastire” cu fatada sa larga de 50 m si inalta de 45 m, toate acestea sint dublate de culorile uimitoare pe care vinele de gresie colorata roz, rosu, albastru, verde, galben, gri le desfasoara incredibil in fata ochilor nostri. Maretia istoriei si a naturii se impletesc aici fabulos.
Petra este locul desavirsit al fascinatiei, ingeniozitatii, vointei de a ridica un oras acolo unde nimic nu putea exista. Petra este o poveste fara de sfirsit, care nu se poate asterne intr-o singura pagina, oricit de generoasa…
Scris de LUMINITA STANESCU
