joi, martie 28, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăDiasporaRoman de la Cambridge, in echipa care a realizat frunza artificiala ce...

Roman de la Cambridge, in echipa care a realizat frunza artificiala ce produce gaze curate

O frunza artificiala, creata de o echipa de cercetatori de la Universitatea Cambridge din care face parte si doctorandul roman Virgil Andrei, este capabila sa imite fotosinteza, procesul prin care plantele obtin energie din lumina solara, dioxid de carbon si apa. Virgil Andrei a obtinut o diploma de masterat la Universitatea Humboldt din Berlin, iar in prezent este doctorand la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

Despre remarcabila realizare, Virgil Matei a declarat: „Acest lucru inseamna ca nu vom fi limitati sa folosim tehnologia doar in tarile calde sau sa operam acest proces doar pe durata lunilor de vara. Poti sa o folosesti din zori si pana-n seara, oriunde in lume. Tintim spre sustenabilitate creand produse precum etanolul, care poate fi folosit foarte usor pe post de carburant. Este o provocare sa il produci intr-un singur pas din lumina solara folosind reactia de reducere a dioxidului de carbon. Suntem increzatori ca mergem in directia buna si ca avem catalizatorii potriviti, asadar suntem convinsi ca vom putea sa producem un dispozitiv care sa demonstreze acest proces in viitorul apropiat”, a explicat, citat de Press Association preluata de Agerpres, romanul care a colaborat la studiul publicat in revista Nature Materials.

In prezent, un gaz cunoscut sub numele de „singaz” (gaz de sinteza) este produs din combustibili fosili, insa solutia neutra de carbon creata de cercetatorii britanici ar putea fi utilizata in cele din urma pentru a dezvolta un carburant lichid sustenabil care sa reprezinte o alternativa la petrol.

CITESTE si: ROMANCA de 18 ani, CAMPIOANA MONDIALA la Microsoft Office

CITESTE si: Un roman a castigat prestigiosul premiu Moore pentru matematica pe anul 2019

Profesorul Erwin Reisner si echipa sa s-au asigurat ca dispozitivul creat de ei nu elibereaza nicio cantitate suplimentara de dioxid de carbon in atmosfera. „Poate ca nu ati auzit pana acum de singaz, dar in fiecare zi consumati produse care au fost create prin folosirea lui. Daca am putea sa-l producem intr-o maniera sustenabila, atunci am realiza un pas critic in directia inchiderii ciclului global al carbonului si am pune bazele unei industrii chimice si a combustibililor sustenabili„, a explicat profesorul de la Facultatea de Chimie de la Universitatea Cambridge.

Oamenii de stiinta de la Universitatea Cambridge spun ca au reusit – spre deosebire de alti cercetatori din trecut – sa creeze o frunza artificiala cu o structura sustenabila datorita folosirii unei combinatii speciale de materiale si catalizatori.

CITESTE si: Bustului poetului EMINESCU de la MONTREAL

CITESTE si: PROMENADA REGINA MARIA A ROMANIEI, inaugurata la Paris!

Procesul in sine este realizat prin folosirea a doua absorbante de lumina, similare moleculelor din plante care culeg lumina solara, care sunt combinate cu un catalizator realizat din cobalt. Cand se afla in apa, un absorbant de lumina foloseste catalizatorul pentru a produce oxigen, iar celalalt realizeaza reactia chimica de reducere a dioxidului de carbon si a trasformarii apei in monoxid de carbon si hidrogen, formand amestecul de singaz. In plus, noua frunza artificiala poate sa functioneze la fel de bine si in zilele in care cerul este innorat.

Profesorul Reisner afirma ca pentru etapa viitoare „ne-ar placea ca, in loc sa facem mai intai singaz si apoi sa il convertim in combustibil lichid, sa producem carburant lichid dintr-un singur pas, doar din dioxid de carbon si apa. Exista o cerere majora de carburanti lichizi pentru a alimenta transporturile grele – marine si aviatice – intr-o maniera sustenabila„.

CITESTE si: Creste numarul cererilor de azil depuse in Canada

- Advertisement -

Canada