Născut pe 7 noiembrie 1916 la Ianova, Remetea Mare, Timiș, în perioada Imperiului Austro-Ungar, Mihai Șora a fost un filosof și eseist, membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie. A urmat Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timişoara (1927-1934), apoi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1934-1938), potrivit ”Dicţionarului scriitorilor români”. I-a avut ca profesori, printre alţii, pe Mircea Vulcănescu şi Nae Ionescu.
În 1939 devine student în filosofie la Sorbona, primind o bursă a guvernului francez, apoi, din cauza ocupaţiei germane şi-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregătindu-şi aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, Secţia de filosofie (1945-1948).
A revenit în ţară în 1948 şi a lucrat ca funcţionar în cadrul Serviciului de presă la Ministerul de Externe in timpul ministeriatului Anei Pauker (1948-1951). Apoi a fost şef al redacţiei de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1951-1954), redactor-şef al compartimentului ”Moştenirea literară” al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, unde reia seriile „Biblioteca pentru toţi”, ”Scriitori români” ş.a.(1954-1969), precum şi şef al serviciului Biblioteci în cadrul Ministerului Învăţământului (1970-1977), de unde se pensionează.
A fost primul ministru al Învăţământului după 1989, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcţie în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcţii în cadrul administraţiei de stat.
Opera acestuia cuprinde: „Du dialogue intérieur: Fragment d’une anthropologie métaphysique”, (1947), „Sarea pământului” (1978), „A fi, a face, a avea”, (1985), „Eu&tu&el&ea… sau dialogul generalizat” (1990), „Firul ierbii” (1998), „Câteva crochiuri și evocări” (2000), „Locuri commune” (2004), „Clipa & timpul” (2005).
Decesul a fost anuntat de sotia sa printr-un mesaj pe pagina Fb a acestuia: „Iubitule, ai fost fericire pura”
𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐒̦𝐨𝐫𝐚 𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟏𝟔 – 𝟐𝟓 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑
„Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule. Aziul”
Turnat la Securitate chiar de catre unul dintre fiii sai
Mărturisirea a fost facuta chiar de Mihai Sora pe pagina sa de socializare, in 28 noiembrie 2017:
„Dragi prieteni, am fost „raportat“ (se pare că acesta este verbul corespunzător). În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii și, în orice caz, menită să țină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceaușismului târziu, un reflex condiționat pentru mulți oameni, – de la vecinul din bloc, șeful de birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul „de nădejde“ sau – în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care își turna tatăl, tatăl care își nenorocea copilul. Ani de zile, am fost urmărit, măturat, turnat, am avut telefonul ascultat, corespondența citită și tradusă… Dosarele deschise pe numele meu și aflate în arhiva CNSAS sunt
multe, copleșitoare. Așa am aflat, de pildă, că turnătoriile (al căror obiect sunt) încep din 1947, pe când, cercetător în Franța, îl studiam pe Pascal.
Așa am aflat, de pildă, că niciodată Anei Pauker și acoliților săi nu le-ar fi trecut prin minte să mă sechestreze în România, în anul 1948, când am revenit din Franța într-o excursie, după zece ani de absență, să-mi văd părinții, dacă nu ar fi existat o scrisoare-turnătoare semnată „un grup de români patrioți“, expediată chiar de la Paris.Așa am aflat (negru pe alb) despre „Angajamentul“ fiului meu, recrutat de Securitate pe când era minor: avea 14 ani (…)”.