luni, martie 18, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăSanatateAtentie la suplimentele alimentare: cele pe baza de vinpocetina pot provoca pierderi...

Atentie la suplimentele alimentare: cele pe baza de vinpocetina pot provoca pierderi de sarcina!

Vinpocetina, un ingredient folosit in numeroase produse comercializate drept suplimente alimentare, fie ca este vorba de suplimente pentru memorie sau pentru slabit, poate provoca pierderi de sarcina sau probleme de dezvoltare a fatului, daca astfel de suplimente sunt folosite in timpul sarcinii, conform unui avertisment emis de Administratia americana pentru Alimente si Medicamente (FDA), informeaza Live Science.

CITESTE si: Zborurile Air Canada Rouge, vara 2019: de la Montreal sau Toronto spre Bucuresti si retur (program)

FDA le-a avertizat pe femeile gravide, precum si pe cele care intentioneaza sa ramana gravide, sa evite sa ia suplimente alimentare care contin vinpocetina. De obicei, suplimentele care contin aceasta substanta sunt promovate si vandute pentru efecte precum cresterea concentrarii si imbunatatirea memoriei, pentru cresterea energiei sau pentru a scapa de kilogramele in plus, conform FDA.

In experimente derulate pe animale, cercetatorii au descoperit ca vinpocetina este responsabila de o serie de probleme printre care greutate fetala scazuta si un risc crescut de avort spontan. Mai mult decat atat, nivelurile de vinpocetina masurate in sangele animalelor folosite in experimente sunt similare cu cele masurate in sangele persoanelor dupa o singura doza de vinpocetina (care in unele tari este folosita ca atare in afectiuni neurologice, oftalmologice si ORL).

CITESTE si: Tratament inovator, noi sperante pentru femeile care sufera de cancer mamar

„Aceste concluzii sunt cu atat mai ingrijoratoare cu cat produsele care contin vinpocetina sunt disponibile pe scara larga si se adreseaza si femeilor aflate la varsta la care pot avea copii. Din acest motiv le sfatuim pe femeile insarcinate si pe cele aflate la varsta la care pot ramane insarcinate sa nu ia vinpocetina”, conform comunicatului oficial citat de Agerpres, dat publicitatii de FDA.

In prospectele produselor farmaceutice, vinpocetina este mentionata uneori sub denumirea de „extract de Vinca minor” (saschiu n.r.), insa vinpocetina NU este un extract natural ci un produs chimic sintetic. Conform FDA, suplimentele alimentare care contin vinpocetina nu au fost studiate pentru a se stabili daca sunt sigure si eficiente.

- Advertisement -

Canada