vineri, martie 29, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăRomâniaResponsabilul Fondurilor Europene, al doilea ministru revocat de premierul Ciolos. Iar Caramitru...

Responsabilul Fondurilor Europene, al doilea ministru revocat de premierul Ciolos. Iar Caramitru cere demisia ministrului Culturii

A RaducuDupa Ana Costea, care a plecat de la conducerea Ministerului Muncii in urma neintelegerilor legate de ordonanta privind salariile bugetarilor, acum, la cererea premierului Dacian Ciolos, si Aura Raducu, ministrul Fondurilor Europene, a demisionat din Guvern. Premierul i-a solicitat demisia nemultumit fiind de obiectivele pe termen scurt ale activitatii fostei responsabile a Fondurilor Europene in România.

Si tot astazi, printr-o scrisoare semnata in numele Senatului UNITER, Ion Caramitru, presedintele Uniunii Teatrale din România, cere demiterea ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, „pentru gravele si repetatele incalcari ale prevederilor Legii privind managementul institutiilor publice de cultura„.

Comunicatul fostei ministre a Fondurilor Europene

„La solicitarea domnului prim-ministru, imi depun demisia din functia de ministru al fondurilor europene.

Am acceptat sa fac parte din aceasta echipa guvernamentala cu gândul ca voi reusi sa introduc o noua abordare si un nou tip de management in acest important domeniu al fondurilor europene.

Prioritatile pe care mi le-am propus la acceptarea mandatului si pe care le-am urmat in aceasta perioada au fost urmatoarele:

  1. Finalizarea programelor 2007-2013, inchiderea proiectelor, realizarea unei rate cât mai mari de absorbtie in special prin includerea unor proiecte retrospective, finantate numai de la bugetul de stat in perioada 2007-2015;
  2. Realizarea de analize complexe privind impactul celor 9 ani de politica de coeziune, cu scopul eliminarii problemelor si blocajelor inregistrate, precum si reducerea neregulilor;
  3. Indeplinirea conditionalitatilor ex-ante (politici publice pentru principalele sectoare – educatie, sanatate, transport, gestionarea deseurilor, etc.) prevazute in cadrul Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeana, multe cu termene depasite;
  4. Cresterea transparentei in implementarea programelor și proiectelor europene, informarea cât mai corecta a cetatenilor privind utilizarea fondurilor europene/publice;
  5. Realizarea impreuna cu STS a sistemului informatic integrat de gestionare a programelor și proiectelor europene (MySMIS 2014) – 2 module principale au fost finalizate, esentiale pentru depunerea proiectelor;
  6. Simplificarea si standardizarea procedurilor, a acordurilor de delegare, a ghidurilor, a contractelor de finantare, a documentelor solicitate beneficiarilor;
  7. O comunicare mai buna cu beneficiarii si sprijin direct, la nivel regional si local, prin organizarea unui sistem unitar si profesionist de informare (helpdesk);
  8. Finalizarea actiunii de desemnare/acreditare a sistemelor de management și control pe fiecare program operational, atât la nivelul de autoritate de management cât si la nivel de organisme intermediare; evaluarea performantelor inregistrate de catre fiecare structura;
  9. Lansarea, impreuna cu ministerele sectoriale, a proiectelor pentru perioada 2014-2020 (aproximativ 80% din alocarea UE);
  10. Demararea pregatirii proiectelor publice prin imbunatatirea normelor si standardelor de pregatire a documentatiei, realizarea unui contract de antrepriza clar si corect pentru lucrari publice; sprijin pentru demararea unor proiecte de mare impact pentru dezvoltarea economica si sociala a tarii, ca de exemplu: linia de metrou Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, ELI-NP, DANUBIUS).

Prioritatile mentionate sunt in prezent intr-un stadiu avansat de implementare si s-au concretizat prin lansarea, de catre Ministerul Fondurilor Europene, a cererilor de proiecte care totalizeaza peste 40% din alocarile programelor gestionate in perioada 2014-2020 – cinci programe in valoare totala de aproximativ 20 miliarde euro din fonduri UE si cofinantare nationala (Programul Operational Capital Uman, Programul Operational Infrastructura Mare, Programul Operational Competitivitate, Programul Operational Asistenta Tehnica, Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate).

S-a realizat o buna planificare a actiunilor ce se vor desfasura in urmatoarea perioada, astfel incât se estimeaza incheierea de contracte de peste 800 de milioane de euro in luna mai. Se va continua lansarea de cereri de proiecte, pentru a se ajunge la 80% lansari si utilizarea a aproximativ 1,4 miliarde euro din fondurile primite ca avans de la UE.

Mi-am dorit ca pe baza experientei acumulate in peste 20 de ani de gestionare a programelor si proiectelor europene, si având in vedere schimbarile dorite de societate, sa ajut la intarirea capacitatii administrative a ministerului si la dezvoltarea unei institutii europene, capabile sa asigure coordonarea si implementarea programelor, corelarea lor cu politicile europene, cu nevoile si programele nationale, contribuind totodata la pregatirea României pentru Presedintia Consiliului UE in 2019.

Totusi, având in vedere nemultumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, imi depun demisia din functia de ministru al fondurilor europene.

Regret ca nu am avut sansa de a duce la bun sfârsit actiunile propusem, dar ramân un sustinator al politicii de coeziune, al principiilor europene si al utilizarii cât mai eficiente si profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economica si sociala a tarii.

Numai o actiune sustinuta si comuna, intr-un parteneriat real, poate duce la realizarea schimbarilor cerute de societatea romaneasca.

Multumesc mult echipei cu care am venit si care a depus eforturi in construirea unei noi abordari, precum si celor care mi-au fost aproape din minister sau din societatea civila.

Cu respect si stima pentru toti cei care reusesc cu profesionalism si rabdare sa construiasca”.

- Advertisement -

Canada