Noul sau vechiul Război Rece?

G7_Germania_2015În mijlocul recentei reuniuni G7 din Germania, presa internațională a publicat extinse analize în care termenul “nou Război Rece” a revenit obsesiv. Avem sau nu de-a face cu așa ceva? Asta e întrebarea tuturor. Și, într-un fel, retorica asta mă amuză. Pentru că, în opinia mea, confruntarea dintre Vest și Est n-a încetat niciodată. Și niciodată n-a existat un real parteneriat.

După încetarea amenințării militare, tocmai pentru că lumea a evoluat, logica acestei confruntări s-a adaptat și s-a transpus în planul economic. Securitatea unei țări nu poate fi amenințată doar cu rachete și bombe, ci și cu lipsuri grave care afectează economia, nivelul de trai și, în ultimă instanță, viața cetățenilor. Citeam în Moscow Times (publicație pro-occidentală, de altfel) o analiză a lui Andrew Monaghan, senior research fellow în cadrul Chatam House, și m-am minunat. El expune o serie de motive pentru care consideră discuția pe tema noului Război Rece ca pe o găselniță de presă, nimic mai mult… Iar primul dintre argumente e că nu avem de-a face cu o confruntare ideologică, așa cum a fost cea încheiată în 1989. Pe de altă parte, domnia sa specifica foarte clar faptul că Rusia are o abordare sistemică diferită de Occident și că de la Kremlin regulile democratice se văd altfel. În lipsa unei definiri foarte exacte a ceea ce ar putea însemna “sistem diferit”, gîndul mă duce la cel economic. Căci, da, din acest punct de vedere, cel puțin la nivel discursiv, cu toții sîntem adepții economiei libere, de piață. Iar textele cu “drepturile omului” sînt fluturate peste tot. Declarativ.

Scurtă comparație între traseele lui Abramovici și Berezovsky
Regula jocului democratic nu este însă doar a spune, ci și a face ceea ce spui. Iar în Rusia lui Putin (și nu doar a lui), distanța dintre teorie și practică e amețitoare. Dacă ne gîndim doar la Pussy Riot, Serghei Magnitki sau Mihail Korodorkovski, aflăm cum funcționează libertățile individuale sau piața economică. Iar într-o lume normală, în care Rusia ar fi partener – așa cum declarativ susține și acum-, astfel de episoade nu sînt acceptabile. Sistemul pe care s-a construit Rusia contemporană este unul ermetic, în care dinastiile financiare sînt ori supuse conducătorului de la Kremlin, ori pur și simplu sînt spulberate iar intrușii nu sînt acceptați. Pare o lume liberă, dar întreg sistemul este centralizat în mîna cîtorva oameni pe care Putin îi cunoaște, îi controlează și, în consecință, îi acceptă.
Roman Abramovici e, poate, exemplul perfect. Născut în 1966, Abramovici și-a manifestat interesul pentru afaceri din timpul stagiului militar, foarte tînăr și într-un context în care inițiativa privată nu exista în Rusia. Cel puțin legal. Abramovici și soția sa, Olga, au avut o perioadă în care au vîndut rățuște din cauciuc, din apartamentul lor din Moscova. Cînd perestroika a dat rușilor posibilitatea să facă business, familia Abramovici și-a deschis o fabrică de păpuși. Apoi o firmă de vînzare de cauciucuri. Apoi, una de recrutare bodyguarzi. Apoi o fermă de porcine. Abramovici a înaintat pas cu pas, într-o societate pe care haosul pusese deja stăpînire și în care șmecheria și ilegalitățile îți dădeau posibilitatea de a deveni, peste noapte, milionar. În 1995, împreună cu un alt personaj despre care cu siguranță ați auzit -Boris Berezovsky-, Abramovici achiziționa gigantul petrolier Sibneft. Fiecare dintre cei doi plătea 100 de milioane $ pentru jumătatea sa de companie. Și așa, tranzacția s-a făcut mult sub prețul pieței (cam de 25 de ori mai ieftin!). Dar Abramovici și Berezovsky erau prieteni cu cine trebuie: cu “familia”, cu Boris Elțîn. În 1996, la doar 30 de ani, Roman Abramovici era unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia și se muta într-un apartament situat în Kremlin, chiar la invitația “familiei” amintite. Dacă Berezovsky și-a semnat condamnarea atunci cînd s-a opus nominalizării lui Vladimir Putin ca succesor al lui Elțîn, Abramovici a făcut “gestul corect” și a fost unul dintre primii susținători ai actualului Țar de la Kremlin. Lucru care a dat rezultatele scontate. Anul acesta, Abramovici înregistrează o avere de 9,1 miliarde $ și se află pe locul 137 în topul bogaților lumii. Cam așa arată parcursul unui om de afaceri de succes în Rusia. Corupție și interese există peste tot, dar parcă nu la acest nivel. Ideologia din spatele sistemului capitalist rusesc este, de fapt, una a oligarhiei, a banilor și intereselor de grup. E clar că libertățile și drepturile omului se văd de acolo diferit…

Mentalitatea rușilor, cel mai bine descrisă nu de spioni, ci de literatură
Tot Monaghan vorbește despre apetența analiștilor de a folosi lecțiile învățate de Vest în timpul Războiului Rece, lecții care ar putea fi aplicate acum. Monaghan spune că o astfel de perspectivă e pur și simplu perimată, pentru că lasă deoparte evoluțiile recente dar și rolul indivizilor în aceste evoluții – iar concluziile către care conduce sînt bazate pe stereotipuri mai degrabă, decît pe realități. Să-i lăsăm pe Churchill și pe Kennan să se odihnească în pace, ne îndeamnă cercetătorul care, din cîte observ, nu e un fan al teoriei containment-ului și care merge atît de departe încît atrage atenția că sîntem în secolul XXI și ceea ce se petrece sub ochii noștri nu e o confruntare bipolară, ci un soi de “clash of Europes”. Serios? Păi, revenind la diferențele de sistem, n-aș spune deloc că e așa… Ba chiar, un astfel de punct de vedere mi se pare de-a dreptul periculos. Rusia nu este și nu va fi niciodată Europa – sau, mă rog, parte a ei -, pentru simpul motiv că mentalul colectiv nu permite asta. Fie că aplici metode pacifiste, diplomatice, fie că te pregătești de război, întotdeauna trebuie să încerci să îți înțelegi interlocutorul (să nu spun rivalul) pentru a stabili o comunicare eficientă. Iar ceea ce marea majoritate a analiștilor pierde din vedere este însăși esența națiunii ruse pe care am găsit-o, din nou cu surprindere, descrisă extrem de plastic într-un material publicat de Foreign Policy. Uitați de notele informative ale CIA și de înregistrările NSA, uitați de monitorizarea prin satelit și de rapoartele prăfuite ale militarilor! Dacă vreți să-i înțelegeți pe ruși, citiți-le literatura, căci tot ceea ce vă interesează se află la vedere, descris în unele cărți celebre. Ăsta e îndemnul autorului – James Stavridis, fost amiral cu 4 stele al US Navy, actualmente decan al Facultății de Drept și Diplomație la Universitatea Tufts. Mi s-a părut incredibil cît de mult adevăr e în vorbele sale și am recunoscut că nimeni n-ar putea descrie psihozele, lăcomia și corupția burgheziei ruse mai bine decît Gogol, în “Suflete moarte”, nimeni n-ar putea explica patriotismul fanatic al rușilor mai bine decît Tolstoi în “Război și pace” și nici ideea de justiție socială, legală și divin-mistică împreună cu toată avalanșa de emoții care ating sufletul rus mai bine decît Dostoievski, în “Crimă și pedeapsă”. Eu aș adăuga, cu voia dumneavoastră, și “Frații Karamazov” pe această listă pentru a avea un tablou complet. Și este drept că, citind cărțile astea, înțelegi mult mai bine cum pînă și crima poate fi justificată, iar criminalul poate deveni chiar victimă dintr-o anume perspectivă, cum iertarea și mîntuirea au un rol extrem de important pentru că “acolo, în ocnă, sub pămînt, poți foarte bine să găsești în preajma ta, alături de tine, o inimă de om într-un alt ocnaș, un criminal, și să te apropii de el, pentru că și acolo sînt oameni care trăiesc, care sînt în stare să iubească și să sufere! Poți să reînsuflețești inima lui amorțită de ocnaș, să te ocupi de el ani de zile ca să scoți, în sfîrșit, la lumină, din negură, un suflet mare, o conștiință călită prin suferințe, să faci să renască în el un înger, să redai vieții un erou? Sînt multe, foarte multe ființe ca astea, sute și sute, și sîntem cu toții vinovați față de ele!” (Frații Karamazov, F. Dostoievski). Și tot despre tăria și rezistența rușilor în fața greutăților vieții (care într-adevăr pare nelimitată), găsește Stavridis dovezi în “O zi din viața lui Ivan Denisovici”, de Aleksandr Soljenițîn, dovezi pe care le folosește pentru a argumenta teoria că rușii nu vor ceda niciodată în fața sancțiunilor. Cît se poate de adevărat! Căci, iată, pe măsură ce sancțiunile comunității internaționale pentru situația din Ucraina se întețesc, Kremlinul găsește forță să se mențină pe linia de plutire, ba chiar să atace.
La reuniunea G7 s-a discutat despre agresiunea Rusiei în Ucraina și despre aceste sancțiuni, iar răspunsul care a venit, tranșant, n-a fost de la vreun politician, ci de la un om de business. Alexandr Medvedev, vicepreședintele grupului Gazprom, a explicat pentru Sputnik că Europa va fi nevoită să discute cu Rusia despre alimentarea cu gaze prin Turkish Stream – noua conductă ce va duce combustibilul prin Turcia și Grecia, pentru a ocoli Ucraina, proiect anunțat de Rusia anul trecut, după ce a renunțat la celebra și costisitoarea South Stream: “Credem că bunul simț va prevala în Europa și vom discuta nu doar despre distribuția gazelor în Europa prin intermediul proiectului Turkish Stream, dar și despre volume suplimentare de gaze”. Potrivit anunțurilor oficiale ale Gazprom, la jumătatea acestei luni ar trebui să înceapă montajul conductei
Turkish Stream în Marea Neagră. În prezent, gazele rusești acoperă cam o treime din necesarul Europei și, pînă acum, Bruxelles nu a găsit o alternativă viabilă.

Noul vechi Război Rece nu va înceta vreodată
Noul Război Rece nu e, de fapt, deloc nou. E doar o evoluție acută – probabil chiar firească – a vechii confruntări Est-Vest care nu a încetat și nu va înceta nicicînd. După căderea Cortinei de Fier, practic Occidentul a cîștigat bătălia. Dar asta nu înseamnă că războiul s-a terminat. Cum pot doi foști dușmani, după ce unul a pierdut în luptă, să devină peste noapte parteneri? Nu se poate și, așa cum scria Sun Tzu: “Războiul este ca apa. Se schimbă permanent, tot așa cum și apa își adaptează forma la pămîntul pe care îl străbate. Va reuși să învingă cel care-și poate schimba tactica față de inamic sau adversar”.
Despre noul Război Rece nu vorbește numai presa. Semnalele vin din ce în ce mai îngrijorătoare din capitalele vestice. Recent, ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, anunța că țara sa ia în calcul amplasarea unor arme americane cu rază medie de acțiune pe fondul intensificării operațiunilor militare ale Rusiei. Și asta în timp ce Pentagonul analizează “în mod activ” posibilitatea folosirii armei nucleare împotriva unor obiective din Rusia, ca răspuns la încălcarea Tratatului INF (forțe nucleare intermediare). Moscova susține că nu a făcut așa ceva, însă a testat rachete de croazieră cu rază de acțiune între 500 și 1.000 km. Associated Press citează un fragment neclasificat al unui raport elaborat de generalul Martin Dempsey, șeful Statului Major Interarme al SUA, potrivit căruia Pentagonul ar lua în calcul trei modalități pentru contracararea Rusiei: instalarea sistemelor antirachetă în Europa pentru doborîrea rachetelor ruse după lansare; atacuri cu arme convenționale asupra unor obiective militare din Rusia; alte “capacități de contracarare”, implicînd atacuri cu rachete nucleare împotriva unor ținte militare din Rusia. “Opțiunile merg atît de mult cît s-ar putea – fără a se spune explicit – în sensul îmbunătățirii capacităților nucleare americane de a distruge ținte militare pe teritoriul Rusiei”, afirmă sursele citate de AP. În replică, Președinția Rusiei a anunțat că analizează cu atenție informațiile despre presupusa reconfigurare a capacităților strategice nucleare americane. “Vom analiza cu atenție informațiile despre posibila mobilizare a rachetelor americane înEuropa”, a declarat sec purtătorul de cuvînt al Kremlinului.
Apele sînt din ce în ce mai tulburi. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, spunea la finalul lunii trecute că Alianța se pregătește să-și consolideze pozițiile pe termen lung pentru contracararea amenințărilor venite de pe flancul estic și cel sudic. “Primăvara arabă s-a transformat într-o iarnă grea”, iar “provocarea de securitate din flancul estic este clară, provenind din partea Rusiei, care încearcă să își consolideze influența. Anexarea ilegală și nelegitimă a regiunii Crimeea de către Rusia și acțiunile continue în scopul destabilizării Ucrainei au declanșat un conflict militar în Europa.” Sînt declarații cum n-am mai auzit, într-adevăr, din perioada Cortinei de Fier, nuanțate ce-i drept, cîteva zile mai tîrziu, cînd același Stoltenberg spunea că aliații se așteaptă, totuși, la ameliorarea situației (înrăutățită în ultima vreme și de cîteva noi schimburi de focuri în estul Ucrainei, în ciuda acordului stabilit la Minsk) și la cooperare din partea Rusiei.
Președintele Vladimir Putin a reacționat după acest episod spunînd că țara sa nu are nici o intenție agresivă: “Doar o persoană bolnavă la minte sau în somn își poate imagina că Rusia ar putea ataca NATO la un moment dat. Susținerea acestei idei nu are sens, este lipsită de fundament”, a declarat Putin într-un interviu pentru Corriere della Sera. “Dar poate că cineva are interesul de a alimenta aceste temeri. Eu pot doar să presupun. Spre exemplu, Statele Unite nu vor prea mult apropierea Rusiei de Europa. Nu o afirm, o spun ca ipoteză”, a adăugat președintele Rusiei. O ipoteză care nu pare deloc liniștitoare și care dezvăluie, de fapt, neliniștile Kremlinului.
“Să presupunem că SUA vor menținerea rolului de conducere în comunitatea transatlantică. Au nevoie de o amenințare externă, de un inamic, pentru a-și garanta acest rol. Iar Iranul nu este o amenințare care să intimideze suficient de mult. Cum poți crea temeri? Dintr-o dată, izbucnește criza din Ucraina. Rusia este forțată să acționeze. Poate totul a fost cu intenție, nu știu. Dar nu noi am făcut-o!”, a explicat Putin, adăugînd că “nu trebuie să vă temeți de Rusia. Lumea s-a schimbat atît de mult încît, în acest moment, persoanele raționale nu își pot imagina un conflict militar de o amploare atît de mare. Noi avem alte lucruri de făcut, vă pot asigura în acest sens”.
Cu siguranță că un conflict militar de asemenea dimensiuni iese din discuție, dar Putin nu a eliminat din ecuație acele proxi-wars, așa cum e situația în Ucraina. Și foarte probabil că așa va continua să se manifeste confruntarea Est-Vest pe termen scurt și mediu. Pacea e un lux pe care economiile în criză nu și-l mai pot permite, iar noul Război Rece (sau vechiul, reîncălzit) e singura opțiune la îndemînă.
Nu ne vom întoarce în timp, la vremea spionilor din case conspirative, cu stații de emisie pentru semnale Morse. Acum lupta se duce în cyberspace, acolo unde poate face cu mult mai multe victime. În loc de bomba nucleară ne vom înfrunta pe bursă, propaganda și dezinformarea vor fi “unități de gherilă”, iar resursele vor fi arma principală în acest război. Vin vremuri interesante și ar fi bine să ne pregătim să le supraviețuim!
MARI JEANNE ION

Poate te intereseaza

FMI a identificat tara a carei economie va creste cu 86% in 2020

Una din cele mai mici tari din America de Sud urmeaza sa inregistreze cel mai …