joi, martie 28, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăComunitate1 - Stiri din comunitateSimona Oprita (Montreal): "Mi-as scoate toti romanii din tara aia comatoasa si...

Simona Oprita (Montreal): „Mi-as scoate toti romanii din tara aia comatoasa si i-as aduce aici, in Canada”

V-ati intoarce in România? De ce DA? De ce NU? – O rubrica noua a ziarului nostru, iar romanii din Canada sunt invitati sa ne trimita raspunsurile lor pe adresa redactiei (zigzagjournal@yahoo.ca)
Prima marturisire, extrem de dureroasa, ii apartine SIMONEI OPRITA (din Montreal). Cititi-o!

  • ***

Nascuta in Craiova, absolventa a Facultatii de Drept, Simona Oprita a profesat in Romania ca avocat si coordonator al Departamentului de Resurse umane al unei firme norvegiene. Casatorita si avand un copil, intr-o zi din 2006 s-a decis sa emigreze cu familia in Canada, stabilindu-se in Montreal. Ambitioasa, aici a urmat alte cursuri specializindu-se in chitibusurile care tin de mecanismele administratiei.

Ii lipsesc Oamenii, cu O mare, din Romania si frumusetea tarii natale. Ii e dor sa „apartina” pamantului din care s-a nascut. Dar, desi suspendata intre doua lumi – a tarii natale si a celei de adoptie – NU s-ar intoarce, pentru ca „pseudo-oamenii” care conduc destinele Romaniei, „niste NIMENI aroganti” – la care nu exista alternativa viabila- au ajuns sa decida soarta romanilor, pe care, daca ar putea, Simona i-ar scoate pe toti din tara. Pentru ca ei, romanii obisnuiti, nu merita sa moara pentru cauza altora.

***

„In 2002, in instanta de judecata am contestat o expertiza contabila pentru eroare de calcul matematic. 60 zile x 100 lei/zi despagubire aveau ca rezultat, pentru orice scolar de primara, suma de 6.000 de lei. Nu 60.000 lei, cat ii daduse expertului. Mi s-a respins ca nefondata contestatia, iar avocatul reclamatului mi-a zambit cu un colt de gura. Atunci am stiut ca trebuie sa ies din sistem si, mai apoi, sa plec din tara.

M-am pregatit, sufleteste mai ales, patru ani. Mi-era greu sa-i las pe ai mei, mi-era si teama sa o iau de la inceput, in necunoscut. In sfarsit, in 2006 am plecat.

Mi-am lasat tara bolnava, oamenii bolnavi. Incrancenati, lipsiti de orice speranta, tristi.

Am uitat, cativa ani buni, de ea. Scolile, serviciul, adaptarea la regulile canadienilor (si, Doamne, cat am mai ras de ei la inceput, io, romanca verde!) mi-au ocupat mai tot timpul. Am mers in vizita, dupa vreo sapte ani. Nu mai eram de acolo, dupa cum nici canadianca n-o sa fiu niciodata. Undeva, suspendata intre doua lumi. Cu dorul si durerea despartirii, in normalitatea si calmul Canadei.

Fiindca Romania mi-a refuzat o viata normala, nu m-as intoarce.

Fiindca acolo sunt ai mei, maine as lasa totul balta aici. Imi lipsesc oamenii care gandesc asemenea mie, care inteleg dincolo de cuvinte,  prietenii cu care te trezesti la usa, neanuntati, vecina care cere imprumut o cana cu zahar si postasul care aduce pensia tatalui. Imi lipsesc OAMENII.

Si mi-e dor de Iasi, de Sibiu, de Sfantu Gheorghe. Mi-e dor de pantofii italieni, de covoarele turcesti, de papanasii cu gem, de prispele pline cu flori de la Campina. Mi-e dor sa apartin.

Si mi-e scarba, in aceeasi masura, de mai-marii zilei, niste NIMENI aroganti, care decid soarta fiecarui om, individual, si soarta unei natii, a unui popor. Nu stiu sa lege doua fraze, n-au coerenta, n-au substanta, mint si fura, se acopera unul pe altul cand sunt prinsi, n-au o minima decenta, au diplome falsificate… O caracatita, asta e clasa politica a Romaniei acum, o caracatita. Ii tai un brat si ii cresc, instantaneu, alte trei. Iar partea care chiar ma ingrozeste este ca nimeni nu constituie o alternativa viabila. Cum ajung la putere, se transforma.

Pseudo-oamenii astia mi-ar conduce mie viata daca m-as intoarce. Mi-ar acorda dreptul la un numar de respiratii pe minut, mi-ar decide pensia, daca am acces la o interventie chirurgicala sau la resuscitare dupa AVC. Ei, NEMERNICII. Iar viata mea s-ar intampla, in functie de interesele lor. Viata mea s-ar intampla cu mine spectator, pe margine.

Ei bine nu, nu m-as intoarce. Dar mi-as scoate toti romanii din tara aia comatoasa, fiindca nu merita sa moara si ei pentru cauza altora. Si i-as aduce aici, in Canada, in locul unde nu se intampla nimic, sa moara de plictiseala la 102 ani, si nu la 60 de foame sau de la o sinuzita pentru care spitalul nu are fonduri.

Nu, nu ma intorc. Si doare”.

A consemnat,

CRISTINA SOFRONIE

 

  • RAZVAN DUPLEAC
  • Membru ICCRC/CRCIC – Immigration Consultants of Canada Regulatory Council/Conseil de Reglementation des Consultants en Immigration du Canada
  • Consultant in emigratie recunoscut de Ministere de l’Immigration du Quebec
  • 001-438-496-4054

 

- Advertisement -

Canada