joi, martie 28, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăInternationalRusii si lumea dupa Brexit

Rusii si lumea dupa Brexit

EU-NATO agreement Poland summit Cum era de asteptat, ecoul istoricei decizii luate de britanici – de a parasi Uniunea Europeana – e departe de a se stinge. Inca nu s-au calculat toate consecintele care ar urma dupa activarea Articolului 50 dar, ca intotdeauna, prima chestiune care se pune pe tapet este cea de imagine. Si, desigur, gestionarea crizei de imagine a devenit instant prioritatea nr 1 la Bruxelles. Summitul NATO care s-a incheiat recent la Varsovia a fost un prilej tocmai bun de a lansa mesaje si a expune un tip de unitate europeana si transatlantica ce nu s-a mai intilnit in ultima decada. „Securitatea Europei si a Americii sint indivizibile”, a spus presedintele Barack Obama dupa o intilnire in marja summitului cu seful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, si cu presedintele Consiliului European, Donald Tusk. Iar acesta din urma a subliniat ca Brexit este un incident izolat si ca toti opozantii din interiorul Uniunii sau din afara ei care spera intr-un „va urma” se inseala amarnic.

Pentru ca lucrurile sa fie si mai clare, Tusk a mers chiar mai departe: „Stim ca intre Lumea Veche (Europa) si Lumea Noua (Statele Unite) e o distanta mare, ca avem valori diferite si scopuri strategice diferite… Si ar fi bine sa declaram raspicat astazi ca oricine se indreapta impotriva Americii, face rau Europei; oricine ataca Uniunea Europeana, face rau Americii. Si oricine submineaza fundamentul democratiei liberale, aduce atingere ambelor”.

Desigur, n-a fost o fraza aruncata asa, in aer. Dupa episodul Brexit, zeci de analisti au estimat ca Rusia nu poate decit sa se bucure de rezultat, iar opiniile lor sint pur si simplu logice. Caci, in ultimii ani, in razboiul nevazut si nedeclarat al Rusiei cu restul continentului, pornit de la chestiuni economice, arma cea mai eficienta a fost „divide et impera”. Atita vreme cit Rusia putea sa negocieze bilateral si nu cu un bloc comunitar, interesele sale economice erau mult mai bine servite. Asa ca Brexit, ca un inceput al farimitarii constructiei europene, a fost o veste excelenta pentru rusi. Raspunsul dur al lui Tusk echivaleaza cu „pune-ti pofta in cui”, pentru ca Washington a inteles perfect necesitatea de a interveni in acest moment de slabiciune al Bruxelles-ului si a facut-o fara sa stea pe ginduri.

„Una-i una, alta-i alta” – veti zice. Imaginea conteaza, dar nu pe ea se construiesc parteneriate solide si economii. Asa-i, insa prima conditie pentru a crea un spatiu economic echilibrat este securitatea. Si aici Statele Unite au punctat decisiv. Scutul antiracheta de la Deveselu, din România – cel care atit de mult ii enerveaza pe rusi – a fost predat NATO si americanii vor ranforsa, tot prin intermediul NATO, flancul sud-estic al Aliantei trimitind 4 batalioane multinationale (de 3.000 – 4.000 de oameni) in tarile baltice (Estonia, Letonia, Lituania) si in Polonia. Poate n-ar fi rau sa mentionez ca in componenta lor vor fi si importante efective britanice, dar si canadiene.

Si inca un amanunt extrem de important: la Varsovia s-a semnat o intelegere de cooperare intre NATO si UE. Poate vi se pare ciudat, dar cele doua organizatii – desi au sediile in acelasi oras – nu au neaparat un istoric de actiuni comune prea relevant.

Boots on the ground

NATO membership north EuropeAcum lucrurile au devenit mai punctuale, iar NATO si UE au batut palma pe coordonarea actiunilor impotriva amenintarilor cibernetice, terorismului si razboiului hibrid ori campaniilor de dezinformare lansate de Rusia. Un meniu bogat care, daca va fi si adus pe masa, va insemna la fel de mult ca si acele „boots on the ground” despre care vorbeam mai sus. La summitul din Polonia, toata lumea a folosit cuvinte precum intelegere, colaborare, parteneriat, echipa, strategie. Nu sint cuvinte insirate pe o foaie de discurs. De fapt, dincolo de tot acest balet diplomatic se ascunde necesitatea acuta de a contracara din timp eventualele incercari ale Moscovei de a interveni in jocul european. Si, ce pot sa spun? Mesajul a fost receptat intocmai de rusi. Reactia initiala a fost una de stupoare, cu purtatorul de cuvint al Administratiei de la Kremlin, Dmitri Peskov, care a punctat ca actiunile NATO reflecta o adevarata „isterie anti-ruseasca”. Potrivit Itar Tass, Peskov a declarat: „Daca cineva are nevoie atit de mare sa construiasca imaginea unui dusman, astfel incit sa promoveze aceasta – sa-i spunem – isterie anti-ruseasca si apoi, pe acest fundal emotional, sa disloce mai multe forte aeriene si terestre, aducindu-le mai aproape de granitele Rusiei, atunci cu greu se mai poate gasi teren comun pentru cooperare”. Iar Reuters l-a citat pe acelasi Peskov spunind ca „este absurd sa vorbesti despre amenintari din partea Rusiei intr-un moment in care zeci de oameni isi pierd viata chiar in inima Europei, iar alte sute de oameni mor in Orientul Mijlociu”.

Probabil ca determinarea Aliantei Nord-Atlantice si a Uniunii Europene post-Brexit de a stringe rindurile si de a reafirma decizia statelor NATO de a respecta celebrul Articol 5 din Tratat (un atac impotriva unui membru NATO e un atac impotriva tuturor) a socat putin Rusia care, probabil, se astepta la mai multe discutii despre criza migrantilor, despre situatia din Afghnistan sau despre razboiul din Siria. Din punctul asta de vedere, cred ca summitul de la Varsovia si-a atins tinta cu asupra de masura. Si luati aminte: organizatia care cu sau fara Brexit leaga Marea Britanie de Europa ramine, in continuare, NATO! Optica a fost putin schimbata: „It’s security, stupid!”.

Avocatul diavolului?

Stiu ca pentru cititorul nu foarte obisnuit cu jocurile de culise ceea ce se petrece acum poate parea, intr-adevar, exagerare. De la distanta, poate ca Rusia nu pare nici vreo mare putere economica, nici vreun strateg exceptional in plan geopolitic. A incercat in repetate rinduri sa cladeasca aliante pe care sa le conduca, asa cum se intimpla in timpul Uniunii Sovietice, si mutarile nu prea i-au reusit. Nici economic nu s-a afirmat prea mult. Singura actiune pe care a reusit s-o duca la bun sfirsit a fost anexarea Crimeei, in 2014. Adica prima modificare de granite dupa al Doilea Razboi Mondial. Ei bine, o sa va raspund eu de aici, din coasta Rusiei: chiar si de-ar fi numai atit, ar fi de ajuns.

Confruntarea dintre Rusia si Uniunea Europeana sau Statele Unite nu este una clasica, razboiul nu mai este cum a fost odata. Blocurile comunitare sint mult prea puternice si bine definite pentru ca un razboi deschis sa nu produca distrugeri fatale unui foarte mare numar de state. Ca sa nu mai vorbim de consecintele economice care ar fi dezastruoase la nivel mondial, fiindca echilibrul generat de globalizare poate fi afectat in acest moment aproape din orice colt al lumii. Ca sa fiu sincera, nu va asteptati la rache­te lansate din Rusia spre vreun stat UE sau NATO, nu se va intimpla prea curind. Dar si rachetele astea au rolul lor: militarizarea a generat dintotdeauna fiori reci pe spinarea tuturor liderilor lumii. La o adica, nu se stie cine poate ajunge, la un moment dat, la cirma unei mari puteri. Ginditi-va, de pilda, cum ar fi un Trump la Casa Alba, extrem de nervos pe un Putin de la Kremlin. Sinteti, probabil, de acord ca i-ar putea aluneca un deget pe un anumit buton… Asa ca e mai bine sa fim cu totii pregatiti…

„Bine, bine”, veti spune, dar rusii nu par a inainta nicaieri. Bazele lor militare sint tot aceleasi dinainte, in timp ce efectivele NATO, de pilda, se extind catre Est pe zi ce trece. Adevarat, dar o sa va raspund ca toata aceasta logistica nu e parasutata in teritoriul nimanui. Aici, in sud-estul Europei sint niste state – ca si România – care inteleg perfect ce inseamna tutela ruseasca si care, mai mult, se confrunta constant cu incercari „acoperite” din partea Moscovei de a-si extinde aria de control. Nu sint tancuri ori avioane trimise in aceste tari, dar sint agenti de influenta care executa un joc mult mai pervers, politic si economic. In piata europeana a fost una dintre aceste ac tiuni. Nu e nevoie sa ocupi o tara militar, e de ajuns sa o domini economic. Si influenta asupra unor teritorii se cistiga cit ai clipi, fara un glont tras si fara posibilitatea ca statul vizat sa te acuze de actiuni beligerante.

Adevarata fata a Rusiei s-a vazut din 2013 incoace in Ucraina, si de aceea toate tarile baltice si sud-est europene sint acum in garda. Efectivele despre care vorbeam nu sint „trimise”, ci au fost cerute insistent de aceste state care au facut importante eforturi diplomatice ca sa obtina, practic, garantii de securitate din vest. Poate ca textele publicate de Russia Today sau de alte medii de comunicare finantate de Rusia par logice atunci cind subliniaza ca Vestul este cel aflat in expansiune, iar Moscova nu face decit sa se apere. Dar asta e o imagine vazuta de la distanta, superficial configurata. In realitate, razboiul dus de Rusia e unul hibrid, manipulator si amagitor, destabilizator nu pentru „dusmanul de departe”, ci pentru vecinii din imediata sa apropiere.

Unul dintre comentariile cele mai inver sunate dupa finalizarea summit-ului NATO din Polonia a fost – poate vi se pare ciudat – al fostului presedinte Mihail Gorbaciov. Cel odata privit de Occident ca un deschizator de drumuri (a luat si un premiu Nobel pentru pace in 1990, dupa destramarea URSS) s-a transformat, in ultima vreme, intr-un suporter al politicilor duse de Kremlin. „NATO a inceput pregatirile pentru a trece de la Razboiul Rece, la unul ferbinte”, a spus Gorbaciov potrivit Interfax. Si crede ca retorica liderilor Aliantei impinge de-a dreptul cele doua parti spre o confruntare militara. Gorbaciov spune ca NATO vorbeste despre aparare, insa se pregateste de ofensiva si ca toate discutiile de la Varsovia au tintit in aceasta directie, doar ca nu s-a declarat deschis razboi Rusiei. Avocat al diavolului sau ce?

Amenințare „prietenească

Vorbeam mai sus despre razboi hibrid si o lectura din The Economist mi-a oferit exemplul perfect pe care vi-l explic acum si dumneavoastra. Sa aruncam o privire spre nordul Europei, catre Suedia si Finlanda. Sint doua tari care s-au abtinut de la a deveni membri NATO, in primul rind de teama Rusiei.

In timpul unei vizite facute pe 1 iunie in Finlanda, presedintele rus Vladimir Putin a declarat ca aceasta tara este un partener „prioritar” pentru Rusia si a vorbit despre „prietenia” dintre cele doua tari. Insa in acelasi timp, acelasi Putin l-a sfatuit pe presedintele finlandez sa renunte la orice idee in privinta aderarii la NATO, ba chiar sa faca bine si sa cugete la iesirea din UE, asa cum a facut Marea Britanie.

„Prietenia” ruso-finlandeza a avut intotdeauna un inteles aparte. Asa s-a numit un tratat incheiat in 1948 intre Uniunea Sovietica si Finlanda, ale carui consecinte au fost dra­matice pentru suveranitatea celei din urma (pe care, practic, o limita drastic). Tratatul de Prietenie a devenit caduc in 1992, dar amintirea acelor vremuri ii inspaiminta si azi pe finlandezi. Cam asa suna o amenintare „prieteneasca”, as zice…

Revenind la razboiul hibrid, o sa va amintesc un episod de anul trecut, cind presa a scris despre vreo 2.000 de migranti care au trecut pe jos ori cu bicicleta granita din Rusia spre Finlanda si Norvegia. Au fost acceptati de finlandezi din motive umanitare, fireste, insa un lucru le-a devenit clar: punctele de control la frontiera ale Rusiei sint atit de bine pazite, incit o astfel de scapare nu se putea produce decit in mod voit. In relatiile internationale, rareori exista episoade grave care sa fie simple coincidente, asa ca analistii finlandezi au concluzionat ca asta a fost, practic, o amenintare hibrida: o actiune non-militara care are efectele similare cu un act de razboi conventional. Iar scopul era sa se inlature orice gind al politicienilor de la Helsinki de a intra in clubul NATO.

Anul trecut, pe la final de mai, noua coalitie de centru-dreapta aflata la guvernare in Finlanda si-a asumat, ca intentie politica, dreptul de a solicita aderarea la Alianta in timpul actualului mandat. Asta din pricina intensificarii presiunilor Rusiei – servere guvernamentale dar si ale unor firme private finlandeze au fost tinta unui cyber attack din partea Rusiei, iar in apele teritoriale ale Finlandei si Suediei au fost interceptate submarine rusesti – si ca urmare a actiunilor acestei tari in Ucraina. Finlanda are, acum, una dintre cele mai puternice armate din Europa si asta tot „multumita” temerilor ca Rusia ar putea incerca o mutare de forta – fie spre enclava Kaliningrad, fie in alta zona, caci granita dintre cele doua tari are 1.340 kilometri! Dar asta nu inseamna ca poate sta linistita, cu miinile in sin. Politica de apropiere fata de Suedia vecina, dar si fata de SUA si NATO, e generata de incertitudinea in privinta strategiilor tesute la Kremlin.

Cam asa trebuie inteles contextul actual din Europa, daca vreti sa nu va lasati pacaliti.

Si, mai in gluma, mai in serios, The Economist ilustreaza aceasta impredictibilitate cu un banc care e atit de savuros, incit nu pot sa nu vi-l redau.

Putin ajunge pe aeroportul din Helsinki pentru o vizita oficiala.

– Numele, va rog, ii cere ofiterul de la ghiseu.

– Vladimir Vladimirovici Putin.

– Ocupatie?, continua politistul.

– Nu, doar vizita!, raspunde semet presedintele rus.

MARI JEANNE ION

- Advertisement -

Canada