Aceasta este întrebarea… Acolo, 224 de oameni nevinovați, dintre care 25 de copii!, au murit întorcîndu-se din concediu. A fost atentat terorist – așa cum susțin jihadiștii ISIS (care i-au mulțumit lui Allah pentru dispariția lor) sau a fost o problemă tehnică în avionul morții?
Compania rusă Kogalymavia susține că doar o „influență externă” putea doborî un aparat de zbor de dimensiunile Airbus-ului 321 care, potrivit dovezilor găsite pînă acum, s-ar fi rupt în două pur și simplu, în aer. „Influența” ar putea fi o rachetă care să fi lovit avionul sau o bombă aflată la bord, ca să traduc ce a vrut să spună reprezentantul anonim al companiei.
Dar oficialii s-au grăbit să stopeze efectul de domino al acestei declarații. Șeful Agenției Federale de Aviație din Rusia, Aleksandr Neradko, a spus că este prea devreme să speculăm despre cauzele prăbușirii și că astfel de alegații sînt extrem de hazardate.
Și, ce să vezi? James Clapper, directorul intelligence-ului american, a declarat că pînă în acest moment NU există probe directe că ar fi fost vorba despre un act terorist. Nu spun din capul locului că cei doi înalți oficiali ar dori să ascundă ceva, însă o a treia reacție, a președintelui egiptean Abdel Fattah el-Sisi, făcută într-un interviu pentru BBC și referitoare la revendicarea de către o grupare afiliată ISIS a atentatului, m-a pus pe gînduri: „Aceasta este o cale de a lovi în stabilitatea și securitatea Egiptului, în imaginea Egiptului”. Cu alte cuvinte, nu încurajăm un astfel de scenariu pentru că nu vrem să ne aruncăm țara în haos.
Adevărul e că o insurgență jihadistă, oricît de palidă, ar pune pe butuci Egiptul măcinat de atîtea schimbări și lupte pentru putere de la Primăvara Arabă încoace. Iar asta ar fi o problemă majoră pentru ambele puteri externe implicate în războiul din Siria: Statele Unite și Rusia.
Varianta tabu?
Oricum ai lua-o, incidentul este unul bizar. Am fost în Egipt, chiar la Sharm el-Sheikh, și recunosc că am zburat cu un operator rus pînă acolo: el este cel care are „deal”-ul cu aeroportul respectiv, iar agențiile din România (și din Europa, de fapt) îl folosesc pentru că așa au „intrare” în zonă (și discounturi). Situația este valabilă pentru toate aeroporturile folosite în scop turistic în Egipt. Iar asta e doar o constatare „la prima vedere”. După înlăturarea lui Mohammad Morsi, relațiile ruso-egiptene s-au îmbunătățit destul de mult. Prima vizită externă într-o țară din afara spațiului arab sau african a proaspătului președinte el-Sisi a fost -ghiciți!- în Rusia, la Soci. O cooperare militară și tehnologică accelerată s-a stabilit între cele două țări, iar prima probă este contractul de achiziție de armament din Rusia, în valoare de 3,5 miliarde de dolari, în ciuda sancțiunilor impuse de comunitatea internațională împotriva Moscovei ca urmare a implicării în estul Ucrainei.
În proiectul recent inaugurat al Noului Canal Suez ar urma să fie inclusă o zonă industrială rusească și, în paralel, există discuții despre stabilirea unui Acord de liber schimb între Egipt și Uniunea Economică Eurasiatică, fondată de Rusia. Am citit și cîteva opinii exprimate în vara acestui an de specialiști pe zona Orientului Mijlociu, care semnalau un paradox interesant: acela că apropierea Egiptului de Rusia ar aduce în mod ciudat și o îmbunătățire a relațiilor avute de Cairo cu Statele Unite. Și asta fiindcă Egipt ar deveni interesant în jocul geopolitic din zonă, mai ales în condițiile în care o mediere rusă ar putea facilita și un soi de comunicare cu Iran, în contextul efortului Moscovei de a reintroduce Teheranul în ecuația din Orientul Mijlociu. Adică, o reașezare a echilibrului de forțe în care Egipt să își recîștige rolul de factor de echilibru, doar că de această dată pîrghia sa externă n-ar mai fi la Washington, ci la Moscova.
Bine, bine, dar SUA ce spun despre toată această strategie țesută de Rusia? Ei bine, părerea analiștilor este că Washington nu-i dispus acum să pornească o ofensivă diplomatică pentru a recîștiga simpatia Egiptului și că, pînă la urmă, cooperarea ruso-egipteană în domeniul anti-terorist i-ar fi chiar de folos.
Este un mod de a privi lucrurile. Mai ales că relațiile dintre Egipt și Statele Unite s-au răcit serios după răsturnarea președintelui Morsi, în iulie 2013, și mai acut după refuzul noilor autorități de la Cairo de a implica pe scena politică Frăția Musulmană (formațiunea care-l adusese pe Morsi la putere). Ba chiar Washington a aplicat sancțiuni și a înghețat o parte importantă din ajutorul militar pe care îl oferă anual Egiptului (în valoare de 1,3 miliarde dolari). Sancțiunile au fost ridicate abia în luna martie a acestui an. Ar trebui spus faptul că ajutorul despre care vorbim este consemnat în agreement-ul de la Camp David, semnat în 1979 între Egipt și Israel – istoricul acord de pace care a întors parte din țările arabe împotriva Egiptului. Adică înghețarea, fie și parțială, a acestor finanțări reprezintă un semnal serios… Aceiași analiști observă, totuși, că Statele Unite au făcut cîțiva pași spre o reluare a dialogului cu Cairo – vezi vizita Secretarului de Stat John Kerry, din acest an. Faptul că este vorba de dialog și nu de o alianță solidă, așa cum era în vremurile trecute, arată că Egiptul nu mai e la fel de important în ecuația strategică a SUA, deci pîrghiile s-au modificat. Oricum ar fi, „nu poți face război în Orientul Mijlociu fără Egipt”, spunea Henry Kissinger – vă amintiți? Ei bine, e război în toată regula în Siria și în parte din Irak. Egiptul ca partener de dialog, măcar, și tot e necesar…
Revenind la incidentul din Peninsula Sinai, mă întreb dacă o confirmare clară a faptului că în Egipt există insurgență importantă – mai clară decît doborîrea unui avion de pasageri, ce-ar putea fi? – n-ar însemna o problemă în toată această încrengătură de relații construită de Rusia pentru a-și recîștiga influența în Orientul Mijlociu. Punctul 1: pax rusa în Siria. Punctul 2: crearea unei centuri de siguranță Iran-Irak-Siria. Punctul 3: construirea de umbrele de influență spre țări precum Egipt și Israel. Scopul: control și cîștig financiar, plus pîrghie de presiune în cazul în care instituțiile vestice s-ar mai aventura să se apropie de teritoriile aflate în proximitatea geografică a Rusiei, așa cum s-a întîmplat cu Ucraina în 2011.
Scenarii în anchetă
Dar variantele luate în calcul în timpul anchetei privind prăbușirea aparatului Airbus 321 sînt mai multe.
– Potrivit analiștilor citați de BBC, există posibilitatea unei erori tehnice. Soția co-pilotului care și-a pierdut viața în incident spune că, într-o convorbire telefonică recentă, acesta s-ar fi plîns de starea tehnică a avionului. Aparatul era vechi de 18 ani, iar în 2001, pe aeroportul din Cairo, coada sa ar fi lovit pista și ar fi fost efectuate reparații timp de 3 luni de zile. Atît compania Kogalymavia cît și ministrul Aviației Civile din Egipt (căci în anchetă sînt implicați și specialiști egipteni) susțin, totuși, că avionul era în bună stare de funcționare, iar controalele și pregătirile făcute înainte de decolarea de la Sharm el-Sheikh nu au scos la iveală nici o neregulă.
– O altă posibilitate ar fi cea a unei erori umane. Dar și aici compania vine cu precizări: pilotul (Valery Nemov) avea nu mai puțin de 12.000 de ore de zbor la activ, dintre care 3.860 pe Airbus 321. Slabe șanse ca un pilot cu asemenea experiență să facă greșeli, cred reprezentanții Kogalymavia. Cele două cutii negre ale avionului au fost găsite, sînt în stare bună și urmează să fie analizate pentru a se vedea ce s-a întîmplat în cabină în scurtul timp trecut de la decolare. Deocamdată știm doar atît: că echipajul nu a transmis nici un apel de urgență ori de ajutor și nu a fost semnalată nici o problemă tehnică pe conexiunile externe în timpul zborului. Cutiile negre înregistrează vocile piloților și orice zgomote din cabină timp de două ore de zbor și sînt proiectate să reziste la impact masiv precum și la incendii ce ar genera temperaturi pînă la 1.100 de grade Celsius, timp de 60 de minute. Potrivit lui Richard Quest, specialistul în aviație al CNN, zborul avionului rusesc pare să se fi întrerupt brusc în cel mai sigur punct al cursei. Aparatul decolase de 23 de minute și în acel moment era încă pe pilot automat (computer), spune Quest. Statistic vorbind, accidentele de avion se produc la aterizare (cam 50 % din total) și la decolare, dar numai 10 % se produc în acea fază a zborului numită tehnic „cruise”. Quest crede că ancheta nu va fi extrem de complicată și că multe clarificări vor fi aduse după descifrarea cutiilor negre.
– O bombă la bord? Și asta ar fi o posibilitate, deși Egipt susține că măsurile de siguranță din aeroportul de la Sharm el-Sheikh sînt stricte și nimeni nu s-ar fi putut urca la bordul unui avion cu un dispozitiv exploziv. Cred și eu – confirmarea unui asemenea scenariu ar însemna un dezastru pentru importanta industrie de turism egipteană… BBC menționează însă părerea unui expert care spune că această variantă nu poate fi eliminată.
– Un al patrulea scenariu este cel prezentat deja de jihadiștii afiliați ISIS – că avionul ar fi fost doborît de ei ca răzbunare pentru intervenția Rusiei în Siria. Experții privesc, însă, cu scepticism această variantă pentru că, spun ei, celula teroristă care activează în Egipt nu are nici pe departe rachete sol-aer atît de performante încît să atingă un avion ce luase deja altitudine (33.000 feet). Potrivit BBC, armamentul de care ar dispune este mult mai slab decît sistemul Buk, cel cu ajutorul căruia a fost doborît avionul malaezian MH17 deasupra Ucrainei, anul trecut. Așa că, în concluzie, varianta unei bombe la bord și cea a defecțiunii tehnice la coada avionului par cele mai plauzibile deocamdată.
Deci, cum întrebam chiar de la început: Ce s-a întîmplat, de fapt, în Peninsula Sinai?
MARI JEANNE ION
