joi, aprilie 25, 2024
CANADA CONSULTING IMMIGRATION SERVICES
AcasăCanada1 - Stiri din CanadaLacune in siguranta pastrarii datelor personale la nivel federal

Lacune in siguranta pastrarii datelor personale la nivel federal

Frauda calculatorModul in care angajatii organizatiilor federale utilizeaza tehnologiile wireless si procedurile pentru distrugerea unor date considerate nefolositoare ar putea duce la raspindirea neautorizata de informatii personale in rindul populatiei, arata o recenta analiza realizata de Jennifer Stoddart, comis ar federal responsabil cu protectia vietii private.

In urma unui control efectuat la cinci ministere si organisme federale (intre care SCHL/CMHC, Health Canada si Correctional Service of Canada), Stoddart a constat ca telefoanele mobile inteligente nu au parola, lasind neprotejate informatiile stocate in aparate, iar reteaua folosita inclusiv pentru transmiterea de informatii personale nu este criptata in mod adecvat.

Un al doilea control, facut la Library and Archives Canada si Industry Canada, a scos in evidenta ca o serie de informatii personale considerate desuete nu au fost eliminate corespunzator, pericolul de a ajunge in posesia persoanelor neautorizate fiind destul de ridicat. Astfel, unele din calculatoarele donate de guvernul federal unor institutii de invatamint nu aveau discurile sterse in mod securitar, nefiind astfel respectate procedurile referitoare la distrugerea informatiilor.

In context, reamintim ca Guvernul de la Ottawa a elaborat o strategie de cybersecuritate la nivel national, printre masurile adoptate regasindu-se protectia sistemelor informatice nu doar din institutiile federale, ci si din cele ale organismelor provinciale sau din industrie ce detin informatii esentiale pentru securitatea Canadei.

CRISTINA SOFRONIE

- Advertisement -

Canada